La 34 de ani, Daniela Hantuchova încă își tachina fanii cu fotografii incendiare. Cea mai recentă sesiune foto a lui Femme Fatale de Slovacia a venit cu câteva zilei înainte de ediția 2017 a Wimbledonului: nud, etalându-și din nou celebrele picioare de 110 centimetri și folosindu-se doar de o rochie albastră drept perdea.
Aflată pe locul 317 WTA la simplu – o poziție care îi permitea cu greu să se mai înscrie în turnee, Daniela Hantuchova și-a anunțat decizia de a pune punct carierei de jucătoare profesionistă.
„Sunt foarte fericită în acest moment. Mă simt și ușurată, pentru că nu a fost o decizie ușor de luat. Dar, o dată ce am luat-o, în urmă cu câteva săptămâni, am început să mă simt excelent. Este o decizie pe care am luat-o eu sută la sută, singură, pentru că mi-am dorit enorm de mult ca această hotărâre să o iau eu cu mine, să nu implic pe nimeni. Și sunt mândră că am luat această decizie. Simt că este momentul potrivit pentru a face acest pas, categoric. Nu m-am gândit niciodată cum îmi voi lua La revedere de la tenis. Este o decizie uriașă pe care o ai de luat, dar știu că le-am făcut pe toate. Am dat tot ce am avut și acum este momentul să încep un nou capitol al vieții mele. Simt același entuziasm, acum, ca atunci când debutam în tenis, neștiind ce mă așteaptă pe mai departe„, a explicat Hantuchova într-un interviu special realizat de announcer-ul Rob Walker.
A brilliant career comes to an end… The @WimbledonChnl caught up with @dhantuchova about her decision to retire.#Wimbledon pic.twitter.com/beUxMTHXYI — Wimbledon (@Wimbledon) July 7, 2017
A brilliant career comes to an end…
The @WimbledonChnl caught up with @dhantuchova about her decision to retire.#Wimbledon pic.twitter.com/beUxMTHXYI
— Wimbledon (@Wimbledon) July 7, 2017
15 ani în Top 100. Apoi – declin pentru „Divina” tenisului
Daniela Hantuchova părăsea la 17 ani circuitul ITF pentru a se afirma pe scena mare a tenisului. După 15 ani de prezență neîntreruptă în Top 100 WTA, Hantuchova afla ce înseamnă declinul abrupt. În martie 2016, sportiva din Slovacia se vedea nevoită să revină în tenisul mic, unde banii sunt insuficienți și condițiile departe de tratamentele de star avute la marile competiții. La 16 ani distanță, juca din nou turnee ITF, încercând să revină în prima sută mondială. Și nu mai vedea tenisul cu ochi buni.
„Noile tehnologii creează atleți mai buni, dar îndemânarea și rafinamentul lipsesc. Toate jucătoarele urmează un model stereotip. La viteza asta, este greu să implementezi o strategie. În Top 150, valorile sunt foarte apropiate. Astăzi, este mult mai greu să câștigi un meci, deși cred că nivelul jucătoarelor de Top 10 a scăzut, comparativ cu anii 2002, 2003. Jucătoarele de astăzi nu arată caracter, personalitate și, de aceea, nu știu cine le va putea înlocui pe Șarapova sau Serena, când ele se vor retrage. Inteligența în jocul de tenis dispare„, ataca Daniela Hantuchova.
La 1,81 metri, cu o preferință clară pentru jocul clasic de iarbă, membre lungi și o eleganță în joc care i-au adus porecla de „Divina”, Hantuchova a simți că jocul de tenis o depășește, o ia înaintea ei. Ea își explica declinul, la 32 de ani, astfel: „Din punct de vedere al stimei de sine, actuala mea poziție în clasament nu îmi face bine, dar încă am ambiția de a învăța, pentru a deveni o jucătoare mai bună. Pentru că inteligența în joc dispare, mie îmi este mai greu să obțin rezultate„.
Divina nu a reușit însă o revenire. A jucat dublu în 2016, la Miami, cu Simona Halep. Și s-au distrat de minune. dar momentele de glorie se consumau doar în afara terenului.
Fără victorie pe un taclou principal de nivel WTA în 2017, Daniela Hantuchova rămâne cu un ultim meci al carierei disputat în calificările întrecerii de la Rabat (Maroc) și pierdut la reprezentanta Canadei, Gabriela Dabrowski.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER