Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 2 mondial, l-a învins, duminică, pe francezul Richard Gasquet, scor 6-3, 6-2, în finala Mastersului 1000 de la Toronto. Sârbul și-a apărat titlul câștigat în 2011, dar nu poate emite pretenții pentru revenirea pe locul unu mondial, deși s-a apropiat extrem de mult de Federer (în acest moment, mai puțin de 100 de puncte ATP îi despart pe cei doi).
Tenismanul în vârstă de 25 de ani a bifat cea de-a 48-a finală în circuit, îmbunătățindu-și procentajul de victorii: 31-17. A fost cel de-al 12 trofeu de Masters 1000 câștigat de Nole, care a pierdut alte 9 finale de acest gen.
„E unul dintre cele mai importante turnee și sunt extrem de fericit că l-am câștigat din nou. Nu mă așteptam să înving la Toronto, mai ales că veneam după Olimpiadă, unde jocul nu mi-a mers așa cum mă așteptam„, a explicat Djokovic, care a devenit aseară al treilea jucător din Era Open care reușește să se impună de trei ori la Toronto (Lendl e lider, cu șase titluri cucerite, în timp ce Nole și Agassi împart poziția secundă, într-un clasament al turneului canadian).
Acesta este primul titlu câștigat de sârb după Mastersul 1000 de la Miami, în martie.
Proba de dublu a fost câștigată de frații Bob Bryan/Mike Bryan, care au trecut de spaniolii Marcel Granollers/Marc Lopez, scor 6-1, 4-6, 12-10.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER