Djokovic a rupt iarba de la Wimbledon!** L-a bătut pe Nadal în 4 seturi și a câștigat turneul londonez pentru prima oară în carieră (6-4, 6-1, 1-6, 6-3)
Sârbul Novak Djokovic s-a impus în 4 seturi în fața spaniolului
Rafael Nadal (4-6, 1-6, 6-1, 3-6) și a cucerit la Wimbledon al
treilea turneu de Grand Slam din carieră, după cele două succese
obținute la Australian Open în 2008 și 2011. În acest an, sârbul a
câștigat 7 turnee și a legat 41 de succese consecutive, acesta
fiind al 42-lea.
Astfel, tenismenul în vârstă de 24 de ani își întărește și prin
trofee primul loc din topul ATP, pe care l-ar fi ocupat indiferent
de rezultatul din finala de la Londra.