Novak Djokovic (25 de ani / 1 ATP), reprezentatul Serbiei în Cupa Davis, s-a impus în întâlnirea de la Boise cu americanul Sam Querrey, scor final 3-1 la seturi.
Novak Djokovic s-a declarat a fi mândru pentru că poate juca pentru țara lui. O ocazie rară, dar plină de emoție și de sentimente patriotice. Deși accidentat, nu a renunțat din respect pentru echipa sa: ,,Nu sunt dese ocaziile când poți juca pentru țara ta, împreună cu alți 15 oameni care au același scop măreț. Este o responsabilitate extrem de importantă.„
Meciul de simplu de ieri a fost unul cu ghinion pentru sârb, acesta accidentându-se la glezna dreaptă încă din timpul primului set. Djokovic nu a renunțat și a stat în teren până la final, în pofida durerilor ce s-au dovedit a fi nu foarte suportabile. Novak Djokovic l-a învins pe Sam Querrey (25 de ani / 20 ATP), reprezentantul Statelor Unite, după patru seturi extreme de strânse, 7-5, 6-7 (4/7), 6-1, 6-0. ,,Sunt fericit pentru că am rezistat pe toată perioada jocului„, a spus Djokovic. ,,Am jucat extrem de bine în ultimele două seturi, trei și patru. Îmi pare nespus de rău pentru echipa din SUA, însă acesta a fost, cu siguranță, un weekend plin de energie și ambiție pentru noi toți„, a mai adăugat primul jucător al clasamentului ATP.
Jim Courier, căpitanul Cupei Davis, nu a fost deloc surprins de evoluția sârbului pe timpul întregii confruntări: ,,Novak este, din punctul meu de vedere, un jucătorul complet. L-am văzut crescând de la an la an nu doar fizic, ci și psihic. Felul în care s-a mobilizat în timpul jocului a demonstrat, încă o dată, cât de matur și puternic este.”
Și Sam Querrey s-a confruntat cu o problemă în timpul meciului
Djokovic nu este sigur de problemele sale de la gleznă și se declară a fi confuz în legătură cu ceea ce s-a întâmplat. Glezna i-a pus probleme încă de la începutul primului set,ca și cum nu ar fi existat un ghinion mai mare în acel moment. Antiinflamatoarele au fost singurele care l-au ajutat să să încheie meciul cu brio. Jumătatea de oră în care sârbul a simțit durerea a părut a fi interminabilă. „M-am speriat când m-am accidentat, nu știu cum s-a întâmplat asta. Am jucat cu dureri timp de 30 de minute, iar apoi antiinflamatoarele au început să aibă efect și am încheiat bine”, a declarat Djokovic. Totodată, sârbul s-a dovedit a fi nu foarte mulțumit de prestația americanului: ,,Cred că și Sam Querrey avea o problemă, la umăr, și nu a putut să servească așa cum o făcea înainte.” Americanul a fost conștient în fața cui a jucat și s-a declarat a fi împăcat cu situația, spunând că așa a fost să fie.
Cei doi nu au fost la prima întâlnire
Sam Querrey și Novak Djokovic s-au mai confruntat până acum, ultima și unica lor lor întâlnire fiind în cadrul turneului Masters de la Indian Wells din martie. Djokovic l-a învins și atunci pe american, după un meci de 90 de minute, scor final 6-0, 7-6(6).
Deocamdată nu se știe clar perioada de timp în care Novak Djokovic va lipsi din teren, însă este optimist și se pregătește pentru Roland Garros, chiar dacă mai este ceva timp până atunci. Totuși, sârbul a declarat că participarea la turneului Masters de la Monte Carlo este incertă, acesta neștiind dacă va putea fi prezent să joace pe zgură.
Sferturi de finală
Canada – Italia 3-1 („Thunderbird Sport Centre”, Vancouver) Serbia – USA 1-3 („Taco Bell Arena”, Boise) Argentina – Franta 3-2 („Parque Roca”, Buenos Aires) Kazakhstan – Cehia 1-3 („National Tennis Centre”, Astana)
Semifinale: 13-15 septembrie 2013
Serbia – Canada (în Serbia) Argentina – Cehia (în Cehia)
Articol scris de Mădălina TĂ‚TARU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER