Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, cap de serie numărul 2 și locul 2 ATP, s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, desfășurat pe zgură și dotat cu premii în valoare de 4.629.725 de euro.
Djokovic, care a beneficiat de bye în runda inaugurală, l-a învins în turul al doilea, scor 6-3, 3-6, 7-5, pe francezul Gilles Simon (locul 32 ATP), în două ore și 32 de minute.
După două seturi decise cu același scor, primul în favoarea sârbului, iar cel de-al doilea pentru Simon, tenismenul francez a servit pentru câștigarea partidei în actul al treilea, la scorul de 5-4. Simon a piedut, însă, game-ul respectiv, apoi și pe următoarele două și, implicit, partida.
În runda următoare, Djokovic va juca împotriva câștigătorului dintre spaniolul Pablo Carreno-Busta (19 ATP) și rusul Karen Khachanov (52 ATP), care se vor întâlni miercuri.
Prezența în optimile de finală ale turneului de la Monte Carlo este recompensată cu un cec în valoare de 53.435 de euro și 90 de puncte în ierarhia mondială de simplu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER