Djokovic, după al 5-lea titlu la Australian Open: „Finala cu Murray a fost epuizantă”
Tenismanul sârb Novak Djokovici a declarat, duminică, după ce a câștigat turneul Australian Open, că finala cu britanicul Andy Murray, meci care a durat trei ore și 39 de minute, a fost epuizantă, informează site-ul oficial al competiției.
„Știam amândoi că avem șanse egale să câștigăm. A fost un meci la fel ca finala Australian Open din 2013, în care primele două seturi au durat peste două ore. De această dată primele două seturi au durat două ore și jumătate. Foarte solicitant fizic. Epuizant. Bineînțeles că amândoi am avut momente dificile fizic. S-a văzut că aveam probleme pe finalul setului doi și la începutul celui de-al treilea. Mă simțeam foarte obosit și aveam nevoie de timp să mă adun și să îmi revin. Ceea ce am și făcut. Cred că amândoi am folosit tot repertoriul de lovituri. Sper că toți cei care au urmărit meciul l-au urmărit cu plăcere. Pentru mine a fost categoric epuizant„, a spus Djokovici.
Tenismanul sârb Novak Djokovici, locul 1 ATP, a câștigat pentru a cincea oară turneul Australian Open, impunându-se duminică, în finala de la Melbourne, în fața britanicului Andy Murray, al șaselea favorit, scor 7-6 (5), 6-7 (4), 6-3, 6-0.
Djokovici a mai câștigat turneul Australian Open în 2008, 2011, 2012 și 2013. Sârbul a devenit primul jucător din era Open care s-a impus la Melbourne de cinci ori.