Djokovic, fără probleme în turul secund la Roland Garros. Pe sârb îl așteaptă Chardy, învingătorul lui Federer de la Roma
- Novak Djokovic a început en fanfare singurul turneu de Grand Slam care îi lipsește din palmares. Sârbul, cap de serie numărul doi la Roland Garros, s-a impus fără probleme în primul tur, trecând de numărul 42 mondial, Joao Sousa, scor 6-1, 6-2, 6-4.
Disputa care a durat 1 oră și 50 de minute ne-a adus în prim plan un Djokovic extrem de montat, dar care are încă mici probleme să rămână la fel de concentrat pe toată durata meciului. Sârbul a îmbinat momentele de geniu cu cele mai puțin inspirate, mai ales pe propriul serviciu părând în multe momente destul de nesigur (a trimis 9 ași, dar i-a oferit adversarului nu mai puțin de 10 mingi de break).
Din fericire pentru Nole, adversarul său nu a reușit să fructifice șansele de care a beneficiat, dar în partida următoare sârbul are nevoie să fie mult mai constant: în turul 2 îl așteaptă francezul Jeremy Chardy, cel care l-a bătut pe Federer la Roma, în urmă cu două săptămâni.
Finalist în 2012 la Roland Garros, Djokovic – care a împlinit 27 de ani pe 22 mai – a câștigat azi cel de-al 25-lea meci al sezonului (din 28 disputate).
7 jucători în istoria tenisului au în palmares toate turneele de Grand Slam. Djokovic li se poate alătura lui Nadal și Federer – singurii jucători în activitate care au acces la această performanță – pe această listă selectă
Posibilul parcurs al lui Djokovic în capitala Franței
Turul 2: Jeremy Chardy
Turul 3: Marin Cilic (25)/Pablo Andujar
„Optimi”: Jo Wilfried Tsonga (13)
„Sferturi”: Milos Raonic (8)
Semifinale: Tomas Berdych (6)/ Roger Federer (4)
Rezultatele zilei de azi la Roland Garros, în competiția masculină
Falla – Paire 3-6, 4-6, 6-7(4)
Haase – Davydenko 7-5, 6-4, 6-2
Klizan – Nishikori 7-6(4), 6-1, 6-2
Mahut – Kukushkin 3-6, 7-6(4), 3-6, 4-6
Mecir – Kamke 5-7, 6-7(2), 6-7(1)
Rosol – Vesely 2-6, 6-7(6), 5-7
Cilic – Andujar 6-0, 6-3, 7-6(6)
Montanes – De Schepper 1-3 (abandon)
Robredo – Ward 4-6, 6-4, 6-2, 6-4
Dodig – Granollers 2-2 (abandon)
Goffin – Melzer 4-6, 7-5, 5-7, 4-6
Sousa – Djokovic 1-6, 2-6, 4-6
Russell – Gonzalez 2-6, 4-6, 7-6(6), 1-6
Pavic – G.Simon 1-6, 1-6, 3-6
Dzumhur – Feliciano Lopez 3-6, 6-7(8), 3-6
Gabashvili – V.Pospisil 6-4, 6-2, 6-3
Lorenzi – Bautista Agut 3-6, 5-7, 2-6