Djokovic – Federer, în semifinale la Australian Open! Sârbul a plâns după victoria cu Raonic: „Când am avut nevoie de un sfat, Kobe Bryant a fost acolo” VIDEO

Novak Djokovic a avut nevoie de patru seturi pentru a obține calificarea în semifinalele de la Australian Open, acolo unde va da peste marele său rival Roger Federer.

Sârbul n-a avut emoții mari cu Milos Raonic și s-a impus după aproape trei ore, în condițiile în care canadianul aflat pe locul 35 în lume n-a reușit să ia vreun set. Djokovic a avut probleme doar în ultima parte a meciului și a câștigat în final cu 6-4, 6-3 și 7-6 (7-1).

„Kobe Bryant a fost mentorul și prietenul meu”

La interviul de după meci, Novak Djokovic a început să plângă atunci când a vorbit despre relația specială pe care a avut cu Kobe Bryant, decedat la doar 41 de ani.

„Ce mai poate fi de spus? Vestea m-a luat prin surprindere. A fost unul dintre cei mari atleți din istorie. M-a inspirat, am avut norocul să am o relație personală cu el în ultimul deceniu.

Când am avut nevoie de un sfat, de suport, el a fost acolo. A fost mentorul meu, prietenul meu. Nu pot să cred ce s-a întâmplat cu el și cu fata lui”, a spus Djokovic, în interviul pe care i l-a acordat lui John McEnroe.

Djokovic n-a pierdut în semifinale la Melbourne

Novak Djokovic a câștigat de șapte ori Australian Open, iar sârbul a trecut de fiecare dată de semifinale.

Va fi meciul 50 între Djokovic și Federer, care a reușit să bifeze 26 de victorii în fața campionului elvețian. Federer a avut un meci mult mai greu și a ajuns în semifinale după ce a salvat 7 mingi de meci în disputa cu Tennys Sandgren.

Novak este în avantaj și în disputele cu Federer din Grand Slam-uri: 10-6.

Publicat: 28 01. 2020, 14:25
Actualizat: 28 01. 2020, 14:48