Djokovic, în finală la Shanghai. Sârbul a ratat al 39-lea episod al celei mai disputate rivalități din istoria tenisului: Nadal, eliminat de Del Potro
UPDATE 17:10 – Djokovic a ratat o nouă întâlnire cu rivalul Rafa Nadal, după ce spaniolul a fost eliminat în semifinale de argentinianul Juan Martin Del Potro, scor 6-2, 6-4.
Novak Djokovic este la un meci distanță de apărarea titlului la Shanghai. Sârbul s-a calificat în finala turneului din categoria Masters, după ce a dispus în minimum de seturi, scor 6-2, 7-5 de francezul Jo-Wilfried Tsonga, la capătul unui meci care a durat 1 oră și 34 de minute.
Partida de astăzi avea o însemnătate deosebită pentru jucătorul din Hexagon. Dincolo de calificarea în ultimul act la o competiție atât de importantă, Tsonga și-ar fi asigurat și prezența la Turneul Campionilor de la Londra. Dar și de această dată, Djokovic – care îl conduce acum cu scorul de 11-5 la întâlniri directe – s-a dovedit a fi un adversar prea puternic. Sârbul a demonstrat încă o dată că și-a revenit complet după o jumătate de an mai puțin fastă și este gata să se lupte de la egal la egal cu Rafael Nadal pentru locul 1 în ierarhia ATP.
„Este important pentru mine că am ajuns din nou în finală. Am servit extrem de bine, de mult nu am fost atât de eficient la acest capitol. Am reușit să îl scot din zona de confort, pentru că altfel știam cât de periculos poate fi.„, a spus Nole la finalul jocului, conform atpworldtour.com.
În finală, Djokovic va da piept cu învingătorul disputei Rafael Nadal – Juan Martin del Potro. În măsura în care calculele hârtiei vor fi respectate și „Matadorul” va trece de argentinian, vom asista la Shanghai la o reeditare a finalei de săptămâna trecută, de la Beijing. Ar fi cel de-al 39-lea episod din ceea ce a devenit cea mai mare rivalitate din istoria tenisului din punct de vedere al meciurilor disputate. Nadal s-a impus de 22 de ori în duelurile cu sârbul, în timp ce acesta din urmă a câștigat 16 partide.
Partida de mâine va constitui a 7-a finală a sezonului pentru Nole, care a pierdut la Wimbledon (în fața lui Murray) și la US Open (adversar fiindu-i Nadal).
13 din ultimele 15 meciuri dintre Nadal și Djokovic au avut ca „peisaj” finalele de turneu. În total, cei doi au jucat unul împotriva celuilalt de 18 ori cu trofeul pe masă
38-21 este raportul victorii-înfrângeri pentru Djokovic în finalele pe care le-a disputat în carieră
14 finale de Masters a câștigat sârbul, din 24 jucate
19-0 este recordul său pe „pământ chinezesc”