Tenismanul sârb Novak Djokovic este în continuare lider în clasamentul ATP, poziție pe care se află pentru a 142-a săptămână, una mai mult decât a fost pe primul loc spaniolul Rafael Nadal, informează atpworldtour.com.
Djokovic se află pe locul șase în topul jucătorilor cu cele mai multe săptămâni în fruntea clasamentului ATP, după Roger Federer (302 săptămâni), Pete Sampras (286), Ivan Lendl (270), Jimmy Connors (268) și John McEnroe – 170.
În ierarhia anunțată luni, cel mai bine clasat român este Victor Hănescu, care a coborât 13 poziții față de săptămâna trecută și se află pe locul 153, cu 348 de puncte. Marius Copil a coborât de pe 169 pe 170, cu 295 de puncte, iar Adrian Ungur a coborât de asemenea, cinci locuri, ajungând pe poziția 181, cu 276 de puncte.
La dublu, Horia Tecău se menține pe locul 11, cu 4750 de puncte, iar Florin Mergea este în continuare pe locul 18, cu 3470 de puncte.
Primele zece locuri în clasamentul ATP de simplu sunt ocupate de următorii jucători:
1. Novak Djokovic (Serbia) 13.205 puncte
2. Roger Federer (Elveția) 8.895
3. Andy Murray (Marea Britanie) 6.060
4. Kei Nishikori (Japonia) 5.280
5. Rafael Nadal (Spania) 5.255
6. Milos Raonici (Canada) 5.070
7. David Ferrer (Spania) 4.670
8. Tomas Berdych (Cehia) 4.510
9. Stan Wawrinka (Elveția) 4.405
10. Marin Cilic (Croația) 3.360.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER