Djokovic – Nadal, finala campionilor de la Londra! Nole a trecut în semifinale de Stanislas Wawrinka

Sârbul Novak Djokovic a câștigat întâlnirea cu elvețianul Stanislas Wawrinka, din cadrul semifinalelor Turneului Campionilor, scor 6-3 6-3, și a obținut astfel biletul pentru finala în care îl așteaptă liderul mondial, Rafael Nadal.

Victoria obținută de Djokovic în fața lui Wawrinka, cel pe care îl conducea cu scorul covârșitor de 16-2 în meciurile directe, a reprezentat al nouălea succes consecutiv pentru sârb pe O2 Arena din Londra. Wawrinka a început primul set încrezător, realizând un break în al treilea game al meciului, dar clasa lui Djokovic și-a spus cuvântul, recuperând imediat din handicap. La scorul de 4-3, Nole a rupt serviciul adversarului din nou, datorită unei defensive formidabile care l-a pus sub presiune pe elvețian. În cel de-al doilea act, loviturile năucitoare ale numărului doi mondial au destabilizat din nou jocul lui Wawrinka, iar breakul s-a produs încă din  primul game, ca apoi Djokovic să domine raliurile printr-un tenis de calitate, până la final.

A 19-a finală dintre Djokovic și Nadal  

Partida din acestă seară va reprezenta a 19-a întâlnire dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal în ultimul act al unui turneu ATP. Cele 18 finale disputate până acum au fost câștigate în mod egal de cei doi, fiecăruia revenindu-i câte 9 titluri. La general, Nadal conduce în meciurile directe cu scorul de 22-16, iar la Turneul Campionilor este egalitate, o victorie pentru Djokovic în 2009 și una pentru spaniol în 2010, ambele confruntări având loc în faza grupelor.

Cei doi s-au mai întâlnit în acest an de cinci ori, reieșind trei victorii pentru Nadal (dintre care două în turnee de grand slam, una  în semifinală la Roland Garros și una în finală la US Open) și două succese pentru sârb.

Dacă ar ieși învingător, Rafael Nadal ar câștiga pentru prima dată trofeul de la Turneul Campionilor, în timp ce Nole a mai realizat de două ori această performanță, învingându-l în finală pe Davydenko în 2008 și pe Federer, anul trecut. Bătălia dintre primii doi clasați ai ierarhiei ATP se va da astăzi, ora 22:00 (Digisport).

Articol scris de Alexandru Tăcină

Publicat: 11 11. 2013, 08:30
Actualizat: 11 11. 2013, 15:32