Doar două românce în turul trei, la Miami: Sorana Cîrstea a ratat o șansă importantă, din postura de cap de serie. Provocări pentru Simona Halep și Monica Niculescu

  • Sorana Cîrstea (33 WTA) a părăsit prematur turneul de la Miami, eliminată încă de la meciul de debut, în turul doi, de Su-Wei Hsieh (Taipei, 61 WTA), scor 5-7, 2-6.
  • Doar două dintre cele cinci românce aflate pe tabloul principal de la Miami au reușit calificarea în turul trei: Simona Halep și Monica Niculescu.
  • Simona Halep a trecut cu mari emoții de reprezentanta Franței, Oceane Dodin, într-un meci thriller a cărui cronică o puteți citi AICI. Monica Niculescu a reușit surpriza în fața Magdalenei Rybarikova, scor 6-3, 6-3, într-o oră și 35 de minute.
  • În șaisprezecimi, Simona Halep o va înfrunta pe favorita 30 a turneului, Agnieszka Radwanska, în timp ce Monica Niculescu o va întâlni pe campioana de la US Open, Sloane Stephens.

Șansă importantă ratată de Sorana Cîrstea, la Miami. Jucătoarea din Târgoviște nu a reușit să profite de faptul că, pentru prima dată după o pauză  de patru ani, a intrat pe lista capilor de serie la o întrecere de nivel Premier Mandatory – al treilea cel mai important palier de turnee în tenisul feminin după Grand Slam-uri și Turneul Campioanelor. Intrată în competiție direct în turul doi, Sorana a lăsat să-i scape printre degete un avantaj de trei game-uri în primul set. Sportiva antrenată de Adrian Cruciat a condus cu 5-2, dar jocul a luat brusc o turnură neașteptată, adversara sa reușind pe mai departe să câștige opt game-uri la rând.

Su-Wei Hsieh, una dintre revelațiile turneului de la Australian Open – calificată în optimi după victorii la Garbine Muguruza și Agnieszka Radwanska, a dat o nouă lovitură în circuitul WTA la Miami, semnând una dintre surprizele zilei a treia de întreceri. Asiatica a tras un prim semnal de alarmă pe serviciul româncei încă din primul joc. Sorana și-a pierdut tura pe lansare, însă a răspuns prompt, cu rebreak. Avansând în setul întâi, Cîrstea a lăsat impresia că deține controlul, după un game cinci-maraton pe propriul serviciu, salvat după trei mingi de break anulate și opt egalități, care i-a deschis drumul spre un liniștitor 5-2. Su-Wei a găsit însă o breșă în serviciul doi al româncei (16 puncte câștigate în primul set, din 25 disputate) și a dat start unei reveniri memorabile. Singura minge de set a Soranei a venit pe retur, la scorul de 5-4, însă jucătoarea aflată pe locul 61 WTA a depășit momentul critic și, după 55 de minute de joc, și-a adjudecat manșa inaugurală, cu 7-5.

Cîrstea a acuzat șocul pierderii celor cinci game-uri consecutive și în debutul setului secund: Hsieh și-a înăsprit dominația pe returul mingii a doua, cu nouă puncte câștigate din nouă jucate, iar Sorana și-a pierdut de încă trei ori lansarea. Su-Wei Hsieh a valorificat prima minge de meci, după o oră și 23 de minute de joc și și-a asigurat prezența în turul trei, acolo unde o va avea ca adversară pe favorita cinci a turneului, Karolina Pliskova.

  • Sorana Cîrstea nu mai prinsese lista capilor de serie la un turneu Premier Mandatory de la ediția 2014 a aceluiași turneu de la Miami (a fost cap de serie 25 și a pierdut tot de la primul meci, la bulgăroaica Pironkova).
  • Lista favoritelor care au părăsit întrecerea, joi noapte, în turul doi: #7 Caroline Garcia, #12 Goerges, #17 Rybarikova, #18 Kuznetsova, #25 Strycova, #27 Suárez Navarro și #32 Cîrstea.
  • Turneul de la Miami, pe care ProSport vi l-a prezentat pe larg într-un amplu material, programează meciurile din turul trei sâmbătă noaptea.
Publicat: 23 03. 2018, 03:14
Actualizat: 23 03. 2018, 03:26