Tenisul românesc fierbe cu gândul la alegerile care vor avea loc luni, 23 februarie, la Poiana Brașov. Doi dintre principalii favoriți, Ruxandra Dragomir și Florin Segărceanu, au ieșit, ieri, încă o dată, în lumina reflectoarelor, cu programe electorale și mult optimism.Â
Călită după prima rundă de alegeri, de pe 11 decembrie 2008, încheiată cu un scandal cu iz de mahala, când votul s-a amânat din lipsă de cvorum, Dragomir crede că lucrurile nu vor diferi prea mult: „Mă aștept ca și acum să existe acțiuni de blocare sau de influențare a procesului de alegeri”. Fosta jucătoare a mărturisit că nu vede niciun principal adversar la alegeri, pentru că în opinia sa ceilalți cinci concurenți „sunt toți în aceeași barcă”. Ea a recunoscut că i s-a atras atenția că această candidatură a sa nu e oportună și că vizează doar funcția de președinte: „Nu doresc să rămân în sistemul actual cu orice preț. M-am pregătit să fiu președinte, de aceea vreau să fiu scoasă de pe lista de vice, pentru că nu doresc să onorez această funcție”. Segărceanu se teme de Ruxandra
Florin Segărceanu crede că lupta finală pentru șefia FRT se va da între el și Ruxandra, pe care o consideră principala adversară. „Ea are foarte mult timp de când a început această campanie și a umblat mult prin țară în tot acest timp. S-ar putea să aibă un electorat destul de solid”, a recunoscut Segărceanu, care îl are alături și pe Andrei Pavel. Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a dezvăluit că printre prioritățile echipei lui, din care mai fac parte Ciprian Porumb și Liviu Ursuleanu (candidați la funcția de vicepreședinte), se numără stabilirea unei bune relații cu Ion Țiriac și Ilie Năstase și, mai ales, sprijinirea tinerilor. Aurel Munteanu, candidatul-surpriză
Propus de 23 de cluburi, omul de afaceri Aurel Munteanu este unul dintre candidații cu greutate financiară. „Mergem în hotelul domnului Munteanu, cel care candidează la postul de președinte, și cred că se va face totul ca el să câștige. Domnul Hărădău își caută un președinte, el nedorind această funcție, iar de 10 zile îi face lobby domnului Munteanu “, a dezvăluit Dragomir.
"Mi-am depus candidatura pentru a fi președinte. Nu vreau să schimb nimic, ci doar să completez" – Eduard Pană, fost jucător de tenis
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER