Tenismenii Victor Crivoi și Florin Mergea au confirmat, vineri, prezența lor în lotul României pentru meciul de Cupa Davis găzduit de Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj-Napoca în perioada 14-16 septembrie, primul numărându-se printre jucătorii care au refuzat convocarea la întâlnirea cu Olanda.
„Sunt foarte bucuros că începe să se contureze echipa de Cupa Davis, deși încă nu s-a încheiat perioada pusă la dispoziția jucătorilor de a-și da acceptul pentru participare. Chiar dacă, orientativ, data limită pentru confirmări a fost 26 august, ea nu este bătută în cuie, ținând cont de faptul că programul jucătorilor este foarte încărcat, mai ales că sunt implicați în turnee importante. Îi aștept pe toți cei cărora le-am trimis convocări și sper să raspundă cât mai mulți, pentru ca la ora meciului să avem la dispozitie cea mai buna echipă”, a declarat Ciprian Porumb, căpitanul nejucator al României, pentru frt.ro.
România va întâlni Finlanda la Cluj-Napoca, între 14 și 16 septembrie, în cadrul Grupei I a Zonei Euro-Africane.
La începutul acestui an, Victor Hănescu, Adrian Ungur, Marius Copil, Victor Crivoi și Horia Tecău au anunțat că refuză să mai răspundă convocărilor dacă Andrei Pavel nu este reinstalat în funcția de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER