Doliu în tenisul românesc! Unul dintre cei mai reputați antrenori a încetat din viață: „A fost considerat un nume de referință”
Antrenorul emerit Marinel Bondoc, un nume de referință în tenisul românesc și unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-a avut Clubul Progresul București, a încetat din viață la vârsta de 70 ani.
Federația Română de Tenis (FRT) a făcut un anunț trist pentru lumea tenisului! Marinel Bondoc, un nume de care se leagă performanțe importante pentru sportul alb din România, s-a stins din viață.
Reputatul antrenor avea 70 de ani, iar de-a lungul carierei a îndrumat mii de copii în tainele sportului alb, conducând Clubul Progresul spre o medalie la Cupa Campionilor Europeni din 2007.
Doliu în tenisul românesc: Marinel Bondoc, unul dintre cei mai reputați antrenori, a încetat din viață! A condus Clubul Progresul spre o performanță remarcabilă
„Mii de copii au învățat tenis de la Marinel Bondoc, un nume de referință în tenisul românesc, iar una dintre performanțele lui remarcabile a fost reușită în anul 2007, ca antrenor al echipei de fete a Clubului Progresul, cu care a cucerit medaliile de bronz la Cupa Campionilor Europeni. Trupul neînsuflețit a fost depus azi (n.r. – 1 aprilie), la Capela Cimitirului Ghencea 1 Civil. Federația Română de Tenis este alături de rudele și prietenii care trec prin momente grele și transmite Sincere Condoleanțe familiei îndoliate”, a transmis FRT.
Echipa de tenis feminin a Clubului Sportiv Progresul Bucureşti, condusă de Marinel Bondoc, s-a întors cu un rezultat excelent în anul 2007, de la competiţia europeană ce a avut loc la Rennes, în Franţa. Fetele noastre au cucerit medaliile de bronz în cadrul competiției la care au luat startul 10 țări. În ianuarie 2021, lumea tenisului românesc a primit o altă veste tragică: Goerge Cerbu, unul dintre cei mai mari antrenori de tenis din România, a decedat la vârsta de 69 de ani. Acesta a insistat în privința importanței laturii psihologice în tenisul de performanță, un veritabil „pionier” al acestui domeniu de activitate. George Cerbu a fost, de asemenea, un excelent organizator de competiții.