Dominic Thiem își arată colții, pe zgură: l-a învins într-un meci intens pe Novak Djokovic, a ajuns la zece victorii pe ‘roșu’ în 2018 și va juca, în sferturi, cu ‘Regele’ Nadal

Dominic Thiem a obținut, joi, a doua victorie consecutivă pe zgură în fața sârbului Novak Djokovic, într-un meci din optimile de finală ale turneului Masters 1000 de la Monte Carlo și va avea parte de un nou duel de foc în sferturi, cu liderul mondial Rafael Nadal.

  • Austriacul a fost nevoit să construiască o revenire epuizantă, după ce a servit în manșa inaugurală la 5-3 și a irosit trei mingi de set. Numărul 7 mondial a purtat inspirat un duel fizic, pe care l-a câștigat cu 6-7(5), 6-2, 6-3, în două ore și 29 de minute.
  • Rafael Nadal a trecut fără emoții, în optimi, de rusul Karen Khachanov, scor 6-3, 6-2, într-o oră și 19 minute.
  • Dominic Thiem este ultimul om care i-a luat set lui Nadal pe zgură: l-a învins la Roma, iar de atunci, Rafa a câștigat 30 de seturi consecutiv pe suprafața sa favorită.

Aflat la doar al nouălea meci în nouă luni, Djokovic a luptat aprig în primul set, după ce a ratat startul și s-a văzut condus cu 3-0. Sârbul a oferit frânturi din tenisul aspru care îl caracterizează, a salvat o minge de set pe propriul serviciu și două consecutive la retur (la 3-5), iar odată ajuns în tiebreak, după primele două puncte, a lansat ofensiva totală, pășind apăsat în interiorul terenului punct de punct. Thiem a cedat presiunii, punând punct setului întâi cu o dublă greșeală.

Thiem a trecut în avantaj în partidă dând dovadă de tenacitate și răbdare. Schimburile lungi l-au avantajat pe Dominic și, după ce prima oportunitate de break a setului doi a trecut pe lângă Djokovic, reverul fragil al fostului lider mondial a declanșat o evadare netă a jucătorului de 24 de ani. Cinci game-uri la rând i-au asigurat victoria cu 6-2 lui Thiem și ajungerea în decisiv.

Variind loviturile și forțându-l pe Djokovic să alerge mult, Thiem a reușit break-ul decisiv în game-ul șapte al decisivului. Djokovic și-a entuziasmat fanii, salvând prima minge de meci a adversarului său cu un retur câștigător, amintind de marea sa partidă salvată, la US Open, împotriva lui Federer. Thiem însă a închis meciul, avansând spre un sfert de finală cu liderul mondial și omul cu zece titluri în Principat – Rafael Nadal.

Dominic Thiem a reușit victoria cu numărul 10 pe zgură, în 2018, având o singură înfrângere pe zgură.

 

Publicat: 19 04. 2018, 19:08
Actualizat: 19 04. 2018, 19:09