Alexandra Dulgheru (foto) este prima reprezentantă care a avansat în turul secund la Wimbledon, după ce s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața americancei Jill Craybas. Mai târziu a urmat-o și Monica Niculescu, după un categoric 6-1, 6-1 cu Sybille Bammer.
Alexandrei Dulgheru îi este prescris să joace împotriva unor legende la Wimbledon, în debut de turneu. În 2010, la prima apariție pe iarba londoneză, românca a întâlnit-o pe Date‑Krumm, japoneza de 39 de ani, pe care a depășit-o cu destule emoții. Acum, sorții i-au hărăzit Alexandrei o confruntare cu o altă jucătoare ce a adunat ani grei în tenis, Jill Craybas, în vârstă de 37 de ani. Americanca juca ieri la Wimbledon pentru a 11-a oară consecutiv, în 2005 ajungând până în optimi, pe când bucureșteanca visa la „ce-ar fi dacă într-o zi…?”.
Foarte sigură pe sine și cu un prim serviciu foarte bun, Dulgheru a controlat jocul aproape în totalitate, iar după 68 de minute a închis tabela la 6-2, 6-4. Astfel, Alexandra a pășit fără probleme în turul secund și mai are un pas de făcut pentru a-și egala performanța din 2010. Nu-i va fi însă deloc ușor în condițiile în care o așteaptă rusoaica Kuznetsova.
Tot fără probleme s-a calificat și Monica Niculescu, românca având nevoie de 46 de minute cu Bammer (6-1, 6-1). În schimb, Sorana nu și-a găsit cadența cu franțuzoaica Parmentier, 1-6, 3-6, în timp ce meciul lui „Hăne” cu Pospisil s-a întrerupt din cauza ploii la 6-4, 2-1.
Rezultate români – ziua I Cîrstea – Parmentier 1-6, 3-6 Dulgheru – Craybas 6-2, 6-4 Niculescu – Bammer 6-1, 6-1 Hănescu – Pospisil 6-4, 2-1 (întrerupt, nu s-a reluat până la închiderea ediției)
Azi, ziua a II-a Halep – Jovanovski Begu – Penetta
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER