Dragoș Dima – Nicolae Frunză, în finala românească a turneului ITF 15K „Ioana Cup 2018”. Vasile Antonescu și Patrick Grigoriu, campioni la dublu
„Ioana Cup 2018”, unul dintre cele mai puternice turnee din Circuitul ITF Pro masculin, din România, dotat cu premii totale în valoare de 15.000 de dolari, este de mare ajutor tenisului românesc, în condițiile în care toți cei patru semifinaliști sunt români, iar campionii probei de dublu din acest an sunt favoriții nr. 1, compatrioții noștri Vasile Antonescu și Patrick Grigoriu, după o altă finală 100% românească.
Astfel, după ce vineri seară, în finala probei de dublu, Vasile Antonescu și Patrick Grigoriu, favoriții principali ai probei, s-au impus în doar două seturi, 6-1, 6-4, în meciul cu Victor Crivoi și Victor Vlad Cornea, sâmbătă am avut parte de alte două partide în care protagoniștii au fost români.
Prima semifinală a zilei, disputată la Academia de Tenis Herăstrău, i-a adus față în față pe favoritul nr. 1, românul Dragoș Dima, și pe cel de-al șaselea favorit, campionul de la dublu, Vasile Antonescu. Aflat în mare formă în această perioadă, Dragoș Dima s-a impus destul de repede, cu un categoric 6-2, 6-0, asigurându-și, primul, un loc în finală.
În cea de-a doua semifinală s-au întâlnit Nicolae Frunză, cap de serie. Nr. 5, și Vladislav Melnic. Mult mai disputat acest meci, întins pe durata a trei seturi, a fost câștigat de Nicu Frunză cu 6-7(8), 6-4, 6-4.Sponsorul principal al acestui turneu este MOBEXPERT, iar pe lista de sponsori și parteneri se mai regăsesc Federația Română de Tenis, Neste Automotive: dealer Ford România, Aqua Carpatica, MTS și Crystal Palace Hotel.