La 77 de ani, Ilie Năstase este tatăl a cinci copii, însă are un mare of. Niciunul dintre ei nu îi este aproape, la bătrânețe. Trei dintre ei sunt peste Ocean, o fiică studiază la Paris, iar cea mai mica se pregătește și ea să părăsească România.
Ilie Năstase are o fată în vârstă de 49 de ani, pe Nathalie, care s-a născut la Paris, în Franța, din căsătoria tenismenului cu belgianca Dominique Grazia. De asemenea, pe vremea când era căsătorit cu Alexandra King, Ilie Năstase i-a înfiat pe Nicolas (37 ani) și Charlotte (34 ani), însă după divorț, aceștia au rămas alături de mama lor, în Statele Unite ale Americii.
Din căsătoria cu Amalia Năstase, Ilie le are pe Alessia (20 ani) și Emma (18 ani). Alessia studiază exact arta în design, la Paris, iar Emma e clasa a 12-a, studiază și ea să dea la facultate.
Ar vrea să dea la economie combinată, aplicată, în sociologie, ori în Anglia, ori în Spania, astfel că va părăsi și ea România și se va vedea din ce în ce mai rar cu tatăl ei.
Acesta este probabil și motivul pentru care Ilie Năstase ar mai vrea un copil, cu actuala soție, Ioana Simion, alături de care formează un cuplu de aproximativ cinci ani de zile, în ciuda faptului că mulți nu le dădeau șanse să rămână atât de mult împreună. Ei au trecut în repetate rânduri prin certuri serioase și nu de puține ori au fost în pragul de a divorța.
Cu toate acestea, Ilie Năstase a reușit să își mențină actuala parteneră de viață aproape, iar potrivit celor mai recente informații, milionarul din tenisul românesc ar dori să ducă relația la nivelul următor.
Concret, cel poreclit „Nasty” vrea să devină tată pentru a șasea oară. Inițial, Ioana Simion ar fi fost de acord să îi îndeplinească dorința primului lider din istoria ATP, însă mai nou s-a răzgândit. Partenera de viață a lui Năstase spune că momentul potrivit pentru ca ea să devină mamă a trecut:
„Nu m-am mai gândit să fiu din nou mamă. Ilie îmi spune tot timpul că-și dorește și mai vrea un copil. Dar nu mai e momentul”, a declarat Ioana Năstase, potrivit Cancan.ro.
Charlotte Năstase, una dintre cele patru fiice ale lui Ilie Năstase, a intrat recent în atenția publicului după ce și-a deschis cont pe onlyfans, platforma care găzduiește în mare parte conținut explicit destinat adulților.
Charlotte Năstase (32 de ani) a decis să facă acest pas pentru a depăși dificultățile financiare. “Ideea o aveam de ceva timp în minte, dar o discuție mai aprinsă pe care am avut-o cu tatăl meu m-a determinat să fac acest pas. Mi-a zis ceva de genul să fac orice pentru a câștiga bani, dar în cuvinte mai urâte”, a spus Charlotte pentru Ziare.com.
Charlotte susține că relația cu tatăl ei a fost una extrem de dificilă, cu multe certuri: „Eu nu mi-am mai văzut tatăl de la aniversarea celor 18 ani ai mei. L-am întrebat când o să ne mai vedem și mi-a răspuns că o să-l mai văd o dată până moare”.
Nici în familia din SUA Charlotte nu a găsit foarte mult sprijin, întrucât mama și fratele ei se confruntă cu probleme grave, pe care nu a dorit să le facă publice.
Fiica lui Ilie Năstase, care a locuit patru ani în România când era mică, susține că singurele persoane care au susținut-o de-a lungul timpului au fost Francoise, dădaca ei, și Amalia, fosta soție a lui Nasty. „Am vorbit cu Amalia chiar și când mi-am făcut cont pe onlyfans și m-a încurajat. Mi-a spus: Du-te și fă o grămadă de bani”. Tatăl ei nu i-a mai răspuns la telefon în ultima perioadă.
Charlotte Năstase și-a invitat admiratorii să i se alăture pe onlyfans, platforma care găzduiește în mare parte conținut explicit destinat adulților. Contra unei sume lunare, 17 dolari în cazul lui Charlotte, subscriberii pot vedea poze explicite cu fata lui Ilie Năstase. Charlotte a spus că cei mai mulți dintre admiratorii ei sunt din SUA și România.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER