Dramă incredibilă pentru puștoaica de 17 ani care a eliminat-o pe Halep de la Roland Garros! Și-a anunțat imediat RETRAGEREA de la US Open

O veste teribilă a șocat lumea tenisului în această dimineață, după ce tânăra Amanda Anisimova (17 ani) și-a anunțat retragerea de la ultimul turneu de Mare Șlem al anului, US Open.

Decizia a fost luată de jucătoarea clasată pe locul 24 WTA după ce tatăl și antrenorul ei, Konstantin Anisimov, a fost găsit mort în cursul zilei de luni, informația fiind confirmată de agentul juicătoarei, notează ESPN.

Anisimov avea doar 56 de ani, iar circumstanțele în care a survenit decesul acestuia sunt încă necunoscute.

Amanda Anisimova a câștigat turneul junioarelor de la US Open în 2017, iar în acest moment e considerată una din cele mai promițătoare tinere jucătoare din circuit. Sportiva care reprezintă SUA a cunoscut celebritatea în acest an, la Roland Garros, unde a ajuns până în semifinale după ce a eliminat-o pe Simona Halep în sferturi.

Familia jucătoarei nu a comentat deocamdată decesul lui Konstantin Anisimov.

 

Publicat: 20 08. 2019, 10:13
Actualizat: 20 08. 2019, 11:10