Dramatism maxim în meciul dintre Ana Bogdan și ucraineanca Marta Kostyuk! Ce a pățit românca la Brisbane, după ce a luat primul set

Dramatism maxim în meciul dintre Ana Bogdan și ucraineanca Marta Kostyuk! Ce a pățit românca la Brisbane, după ce a luat primul set
  • Publicat:

Ana Bogdan (România, 69 WTA) a fost învinsă dramatic de Marta Kostyuk (Ucraina, 39 WTA), în primul meci disputat de o româncă pe tabloul principal al unui turneu WTA din noul sezon.

Ana Bogdan a câștigat primul set cu 6-4, dar nu a putut gestiona avantajul, iar Marta Kostyuk a întors scorul! Sportiva din Ucraina s-a impus cu 4-6, 6-3, 6-3, iar în turul secund la Brisbane va întâlni o rusoaică, pe Daria Kasatkina (18 WTA).

La turneul de categorie WTA 500, care deschide sezonul 2024, va evolua și Sorana Cîrstea (România, 26 WTA), cea care își așteaptă adversara din meciul Linda Noskova (Cehia, 41 WTA) – Timea Babos (Ungaria, 188 WTA).

Ana Bogdan, învinsă dramatic de Marta Kostyuk în primul tur la Brisbane

S-a dat o luptă crâncenă între Ana Bogdan și Marta Kostyuk, duminică dimineață, în runda inaugurală a turneului de la Brisbane, dar ucraineanca a fost mai puternică din punct de vedere fizic.

După ce Ana a luat primul set in extremis, Marta a preluat inițiativa și a dominat-o pe româncă în următoarele două manșe, adjudecându-și victoria după două ore și 5 minute de joc.

Marta Kostyuk a câștigat cu 4-6, 6-3, 6-3 prima întâlnire directă cu Ana Bogdan, jucătoare antrenată de Daniel Dobre – fostul colaborator al Simonei Halep.

Vești bune de la turneul de la Auckland

Dacă veștile venite de la Brisbane nu sunt tocmai bune, în cadrul turneului de la Auckland impresionează o altă reprezentantă a României! Este vorba despre Gabriela Ruse, care a urcat pe tabloul principal după ce a învins-o în finala calificărilor pe Jule Niemeier (Germania, 165 WTA), scor 6-0, 3-6, 6-3.

Pentru Gabriela Ruse urmează un meci special contra Emmei Răducanu (Marea Britanie, 298 WTA), în primul tur al concursului WTA 250 dotat cu premii în valoare totală de 267.082 de dolari.

Pe tabloul principal de la Auckland va juca și Jaqueline Cristian (România, 89 WTA), care o întâlnește pe Xiyu Wang (China, 70 WTA) în runda inaugurală.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
×