Simona Halep (25 WTA) se află într-o situație ingrată în timpul turneului de la Miami! Românca poate fi depășită atât în clasamentul WTA, cât și la numărul de victorii în turneele WTA 1000 de două rivale importante.
Simona Halep pierde teren în fața rivalelor ei din cauza suspendării pentru dopaj! După ce a ratat turnee de top precum Australian Open, Doha, Dubai sau Indian Wells, Eleva lui Patrick Mouratoglou nu participă nici la Miami Open.
Sorana Cîrstea (74 WTA) i-ar putea lua fața Simonei Halep în clasamentul WTA și să o detroneze pe constănțeancă din statutul de „rachetă” numărul 1 a României. Acest scenariu ar putea deveni realitate chiar la turneul de la Miami, dacă Sorana va reuși să-și adjudece trofeul.
Cîrstea se află în cea mai bună formă a carierei, eliminând-o vineri seară pe Caroline Garcia (Franța, 4 WTA) petru a doua oară în tot atâtea turnee, scor 6-2, 6-3. Sorana nu a mai cucerit niciun turneu WTA 1000 până acum, dar sportiva din Târgoviște visează cu ochii deschiși.
Dacă va cuceri turneul de la Miami, Sorana Cîrstea va acumula 1.828 de puncte și o va devansa pe Simona Halep, care se află pe locul 25, cu 1.565 puncte. După victoria cu Garcia, „Sori” a adunat 893 de puncte, urcând pe poziția 62 în ierarhia live.
Un alt capitol important la care Simona Halep ar putea fi întrecută în timpul turneului de la Miami este cel al victoriilor obținute în turneele din seria WTA 1000.
Halep a obținut de-a lungul carierei 186 de victorii în competițiile WTA 1000, dar sportiva noastră riscă să fie devansată de Victoria Azarenka. Bielorusa a ajuns la 185 de meciuri câștigate după ce a trecut de Camila Giorgi cu 6-3, 6-1, în turul doi, și mai are nevoie de două victorii pentru a o depăși pe Simona.
Victoria Azarenka is only one win away from levelling this record of Simona Halep 🔥 Can she do it in Miami? 👏#VictoriaAzarenka #SimonaHalep #PetraKvitova #Miami #Tennis pic.twitter.com/BCuyNNvLDo — Sportskeeda Tennis (@SK__Tennis) March 24, 2023
Victoria Azarenka is only one win away from levelling this record of Simona Halep 🔥
Can she do it in Miami? 👏#VictoriaAzarenka #SimonaHalep #PetraKvitova #Miami #Tennis pic.twitter.com/BCuyNNvLDo
— Sportskeeda Tennis (@SK__Tennis) March 24, 2023
În turul trei la Miami, Azarenka se va confrunta cu Magda Linette (Polonia, 19 WTA). Turneul din SUA este dotat cu premii în valoare totală de 8,8 milioane de dolari, iar campioana va încasa un cec de 1,26 milioane de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER