Duel „românesc” la primul turneu din 2024! Gabriela Ruse o va înfrunta pe Emma Răducanu, după ce a trecut de calificări la Auckland

Duel „românesc
  • Publicat:

Gabriela Ruse (România, 128 WTA) se va duela cu prietena Emma Răducanu (Marea Britanie, 298 WTA), chiar în prima săptămână din 2024, la Auckland (Noua Zeelandă).

Gabriela Ruse a urcat pe tabloul principal de la Auckland, după ce a învins-o duminică dimineață, în finala calificărilor, pe Jule Niemeier (Germania, 165 WTA), scor 6-0, 3-6, 6-3.

Emma Răducanu, fosta campioană de la US Open care a primit un wild card la Auckland, își aștepta adversara din calificări, iar sorții iau scos-o în cale chiar pe prietena ei, Gabriela Ruse.

Gabriela Ruse – Emma Răducanu, duel „românesc” în primul tur la Auckland

Românca Gabriela Ruse și britanica de origine română Emma Răducanu se vor duela în primul tur la Auckland, turneu WTA 250 dotat cu premii în valoare totală de 267.082 de dolari. Cele două sunt bune prietene și au mai jucat una împotriva celeilalte într-un meci demonstrativ, desfășurat la Royal Albert Hall din Londra, în noiembrie 2021, atunci când Gabi a fost invitata Emmei.

Meciul împotriva Gabrielei Ruse va fi primul pe care Emma Răducanu îl va disputa după o lungă pauză, cauzată de problemele medicale. Ea s-a operat la începutul lunii mai la ambele mâini, dar și la glezna stângă. Învingătoarea dintre Ruse și Răducanu va disputa un meci de gală în turul al doilea, contra câștigătoarei partidei Caroline Wozniacki (Danemarca, 249 WTA) – Elina Svitolina (Ucraina, 25 WTA).

Favorita principală a competiției din Noua Zeelandă este Coco Gauff (SUA, 3 WTA). Pe tabloul principal va juca și Jaqueline Cristian (România, 89 WTA), care o întâlnește pe Xiyu Wang (China, 70 WTA) în runda inaugurală.

Cum s-au împrietenit Gabriela Ruse și Emma Răducanu

Gabriela Ruse a dezvăluit în urmă cu ceva timp cum s-a împrietenit cu Emma Răducanu: Eu m-am imprietenit cu Emma de dinainte să ajungă această stea. Este o persoană extraordinară cum am mai spus-o şi inainte.

Este una dintre prietenele mele cele mai bune şi cred că este bine să ai aşa o legatură măcar cu o pesoană din tenis pentru că noi călătorind atât de mult mereu cumva avem nevoie şi de aceste mici prietenii. Emma este o persoană draguţă şi e modestă şi ruşinoasă.

I-am trimis câteva poze de Crăciun cu masa noastră şi s-a bucurat să vadă. Ea fiind singură de Craciun cred că i-a fost destul de rău. Şi imi pare foarte rău pentru că s-a infectat cu acest virus. Sper să se facă bine cât mai curănd şi să ne vedem in Australia sănătoase”, spunea Gabi Ruse, atunci când Emma Răducanu s-a îmbolnăvit de Covid.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza! Urmează fenomene meteo extreme în aceste zone
Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza! Urmează fenomene meteo extreme în aceste zone
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
"Tricolorul" care l-a dezamăgit pe MM Stoica după România - Bosnia: "M-a şocat, nu am crezut că se poate schimba…
Transformarea șocantă a Ancăi Badiu, fosta solistă a trupei Class! Pe vremuri era una dintre cele mai frumoase artiste
Transformarea șocantă a Ancăi Badiu, fosta solistă a trupei Class! Pe vremuri era una dintre cele mai frumoase artiste
Vestea MOMENTULUI! Corina Caciuc și Reghe, în culmea fericirii. Anamaria Prodan va fi furioasă!
Vestea MOMENTULUI! Corina Caciuc și Reghe, în culmea fericirii. Anamaria Prodan va fi furioasă!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
Iancu Guda explică de ce românii rămân fără economii, iar cheltuielile neprevăzute îi prind cu bugetul pe 0
Iancu Guda explică de ce românii rămân fără economii, iar cheltuielile neprevăzute îi prind cu bugetul pe 0
Beneficiul surprinzător pe care URINA de balenă îl aduce pentru ocean!
Beneficiul surprinzător pe care URINA de balenă îl aduce pentru ocean!
Cum arată sora cea mare a lui Octavian Popescu. Andreea întoarce toate privirile
Cum arată sora cea mare a lui Octavian Popescu. Andreea întoarce toate privirile
Cezar Ionașcu a fost cu presupusa amantă în vacanță! Ce au făcut cei doi în timp ce Oksana era plecată de acasă
Cezar Ionașcu a fost cu presupusa amantă în vacanță! Ce au făcut cei doi în timp ce Oksana era plecată…
Statul ia banii românilor. Taxă obligatorie în România. Statul a impus termen legal 15 zile pentru achitare
Statul ia banii românilor. Taxă obligatorie în România. Statul a impus termen legal 15 zile pentru achitare
O profesoară măritată de 31 de ani i-a forțat pe elevi să facă orgii cu ea și să poarte măști
O profesoară măritată de 31 de ani i-a forțat pe elevi să facă orgii cu ea și să poarte măști…
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210, Tânăr și neliniștit
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210,…
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×