Alexandra Dulgheru (91 WTA) a fost prima româncă ce a jucat în manșa inaugurală a turneului Premier Mandatory de la Miami, însă bucureșteanca nu a putut să debuteze cu dreptul în fața Lesiei Țurenko (Ucraina, 46 WTA). Dulgheru a fost învinsă marți seară de o adversară mai bine plasată în ierarhia WTA, după două ore și 50 de minute de joc, scor 7-6(5), 3-6, 3-6.
Alexandra Dulgheru a pierdut un meci în care n-au lipsit punctele lungi și răsturnările spectaculoase de scor. „Piti” și-a adjudecat primul set printr-o revenire superbă de la 1-3 și o împingere a manșei în tie-break. Dulgheru a condus cu 5-0 în tie-break, a fost egalată într-un mod neverosimil, pentru ca jucătoarea în vârstă de 26 de ani să se adune și să câștige următoarele două puncte și inclusiv setul.
Alexandra oferea senzația că este capabilă să producă surpriză, însă serviciul i s-a prăbușit în următoarele două acte. Românca și-a pierdut serviciul de două ori în setul secund și de trei ori în decisiv, nemaiputând menține ritmul. Dulgheru a realizat doar trei rebreak-uri în seturile doi și trei, insuficiente pentru a trece de o jucătoare aflată în formă, care venea după un tur trei reușit la Indian Wells.
Dulgheru ajunge la patru înfrângeri consecutive în circuit și speră că își va reintra în formă în sezonul de zgură. După un început promițător de an la Auckland, acolo unde a atins faza sferturilor de finală (1-6, 0-6 cu Caroline Wozniacki), Alexandra a dezamăgit în următoarele patru turnee: tur doi la Australian Open (2-6, 4-6 cu Angelique Kerber), primul tur la Monterrey (1-6, 1-6 cu Julia Glushko), primul tur la Indian Wells (1-6, 0-6 cu Nicole Gibbs) și primul tur la Miami (7-6, 3-6, 3-6 cu Lesia Țurenko).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER