Dulgheru a triumfat la Varșovia!** „Îmi voi cumpăra ceva drăguț și îmi voi duce părinții la un restaurant!”
Jucătoarea Alexandra Dulgheru, numărul 201 WTA, a câștigat, sâmbătă, turneul de la Varșovia, dotat cu premii în valoare de 600.000 de dolari, învingând-o în finală, cu scorul de 7-6 (7/3), 3-6, 6-0, pe sportiva ucraineană Alona Bondarenko, a opta favorită.
Aceasta este cea mai bună performanță din cariera jucătoarei române în vârstă de aproape 20 de ani, care la Varșovia a disputat prima sa finală din circuitul WTA.
Dulgheru a obținut, prin câștigarea acestui turneu, 470 de puncte WTA și un cec în valoare de 98.500 de dolari.
Câștigul de la acest turneu este, pentru Alexandra Dulgheru, mai mare decât veniturile obținute anterior în întreaga carieră (48.836 de dolari).
Ploaia a întrerupt de două ori această partidă.
"Este un succes uimitor pentru mine. Telefonul meu sună întruna, toată lumea vrea să mă felicite. Mi-am promis că îmi voi cumpăra ceva drăguț, iar apoi îmi voi duce părinții la un restaurant", a spus Dulgheru.
Alexandra Dulgheru a precizat că victoria de la Varșovia reprezintă o recompensă a muncii sale intense. "Munca mea a dat roade, dar încă mai am mult de muncit", a explicat sportiva.
Datorită rezultatului din Polonia, Dulgheru va avansa peste 110 poziții în clasamentul WTA și va intra în Top 100.
Â