Dulgheru, eliminată de la Roland Garros!

UPDATE Alexandra
Dulgheru a fost învinsă în două seturi, scor 3-6, 4-6, în turul
trei al turneului de la Roland Garros, de Caroline Wozniacki, cap
de serie numărul 3. „Piti” a început ambele seturi excelent și a
reușit să se desprindă (3-1, respectiv 4-1), însă în ambele
situații daneza de 20 de ani a revenit și nu i-a mai dat jucătoarei
noastre nicio șansă.

Dulgheru a lăsat tot timpul senzația că poate mai mult în fața
numărului trei mondial, însă nu a reușit să puncteze în momentele
importante (în setul secund, la 4-1, și-a pierdut serviciul după ce
a condus cu 40-15) și a fost nevoită să se declare învinsă în
final, după o oră și 47 de minute.

În turul următor Caroline Wozniacki va întâlni câștigătoarea
partidei Flavia Penetta – Polona Hercog.

Dulgheru va primi un cec de 42,000 de euro pentru evoluția din
acest sezon de Roland Garros.

La Roland Garros, Dulgheru a participat la cel de-al treilea
turneu de Grand Slam din carieră, după ce a evoluat în 2009 la US
Open și, anul acesta, la Australian Open, dar ea nu trecut de turul
întâi la aceste două competiții.


Misiune dificilă pentru Alexandra Dulgheru în turul 3 de la
Roland Garros, acolo unde ar trebui s-o întâlnească azi pe a treia
jucătoare din topul mondial, frumoasa daneză Caroline Wozniacki.
Totul depinde însă de starea vremii.

După șapte victorii consecutive pe zgură, Alex se pregătește pentru
cel mai dificil duel din acest an. După ce a trecut în ultimele
săptămâni de Elena Dementieva (6 WTA), Dinara Safina (9 WTA) și Na
Li (12 WTA), „Piti” are de trecut, în drumul pentru un loc în
optimile de finală ale turneului de la Paris, de o superjucătoare:
Caroline Wozniacki (3 WTA).

Performanțele din ultima vreme reușite de Alexandra au
impresionat-o și pe Ruxandra Dragomir (sfertfinalistă în 1997 la
Paris), care este convinsă că „Piti” are capacitatea unui traseu de
vis. „Este de remarcat ce a izbutit Alexandra Dulgheru.

Și-a apărat un titlu WTA, greu de cucerit, iar ceea ce a făcut până
acum la Roland Garros nu poate fi decât de lăudat. Cred că are
puterea să treacă de Wozniacki. O văd, până la sfârșitul acestui
an, în Top 20 WTA”, crede președintele FR de Tenis.

Caroline
Wozniacki
reprezintă marea speranță a tenisului
danez, la nici 20 de ani ea ajungând până pe locul 3 în ierarhia
WTA. Născută la Odense (Danemarca), dar cu reședința la Monte
Carlo, Caroline a jucat în 2009 finala de US Open. Considerată una
dintre divele sportului alb, daneza a câștigat din tenis aproape
patru milioane de dolari

Din cauza ploii care a dat peste cap programul de la Roland
Garros, meciul lui Victor Hănescu împotriva lui Yuri Schukin
(Kazahstan), programat inițial ieri, se va disputa
astăzi.

Publicat: 28 05. 2010, 19:34
Actualizat: 28 05. 2010, 20:04