Dulgheru, eliminată în turul 3 la Wimbledon!
Jucătoarea Alexandra Dulgheru, locul 31 WTA și cap de serie
numărul 31, a ratat, sâmbătă, calificarea în optimile de finală la
Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, informează
site-ul oficial al competiției.
Dulgheru a fost învinsă în turul trei, cu scorul de 6-1, 6-2, de
sportiva estoniană Kaia Kanepi, locul 80 WTA.
Alexandra Dulgheru va primi un cec în valoare de 31.250 de lire
sterline pentru prezența în turul trei.
În urma eliminării lui Dulgheru, România nu mai are nicio
reprezentantă în competiția de simplu feminin de la Wimbledon.
Anterior, au mai fost eliminate Monica Niculescu și Raluca Ioana
Olaru.
Sursa: Mediafax