Dulgheru, epuizată după semifinala de trei ore și 14 minute cu Gajdosova: „Simțeam cum devin lentă”

Alexandra Dulgheru va disputa duminică, de la ora 12:00, împotriva danezei Caroline Wozniacki, prima finală de turneu WTA, după o pauză de aproape cinci ani, la capătul unei victorii anevoioase, 5-7, 7-5, 7-6(4), în fața favoritei patru a turneului de 250.000 de dolari de la Kuala Lumpur, Jarmila Gajdosova (52 WTA). Bucureșteanca a câștigat titlul în mai 2010, la Varșovia, la precedentul meci cu un trofeu WTA pe masă.

Sincer, nu-mi vine să cred că meciul s-a terminat! Am fost frustrată și am avut mari emoții, pentru că eram obosită. Au fost momente în care simțeam că nu pot să merg mai departe, oboseala mă prindea din urmă și simțeam cum devin lentă. Am tras de mine, să continui să mă mișc la fiecare punct, până la ultima minge, chiar dacă au apărut mai multe greșeli ici-și-colo în jocul meu„, a descris Alexandra finalul semifinalei începute cu peste 90 de minute de întârziere.

Gajdosova a jucat incredibil astăzi, dar pe final mi-am găsit ritmul la serviciu și am reușit să pun mai multă forță în loviturile mele, pentru a câștiga punctele. A servit bine în general și am știut de la început că trebuie să rezist aproape de ea. Sunt foarte fericită pentru această victorie„, a punctat Alexandra, potrivit site-ului oficial al turneului.

Alexandra a petrecut pe teren mai mult de cinci ore și jumătate în ultimele două zile: două ore și 17 minute în sferturi, împotriva jucătoarei din Germania, Julia Georges și trei ore și 14 minute în semifinala cu Gajdosova. În schimb, Caroline Wozniacki a jucat doar 77 de minute în semifinala câștigată 6-2, 6-2, împotriva jucătoarei Hsieh Su-Wei. Alexandra acuza epuizarea și după faza sferturilor, afirmând că la jumătatea meciului, a simțit că își adună cu greu energia.

 

Publicat: 07 03. 2015, 20:48
Actualizat: 07 03. 2015, 20:49