Dulgheru, în semifinale la Varșovia

Alexandra Dulgheru (32 WTA) pare de neoprit la Varșovia,
în drumul spre apărarea primului titlu WTA al
carierei.

Ieri, eleva lui Daniel Dobre a trecut în sferturi de bulgăroaica
Țvetana Pironkova cu 6-4, 7-5. Alex s-a impus la finalul unui meci
de două ore, cu două părți total diferite ca desfășurare. Dacă în
primul set românca a forțat break-ul pe toate serviciile
adversarei, în al doilea a revenit de la 3-0 și 5-3. Dulgheru se
bate azi (ora 12:00/ Eurosport) pentru un loc în finală cu
chinezoaica Na Li (12 WTA). „Știu că Na Li este o jucătoare bună,
care lovește puternic, mult mai puternică decât mine, așa că voi
încerca să o scot din ritm”, a declarat ea. Pentru accederea în
penultimul act, bucureșteanca va primi 200 puncte WTA și 28.100 de
dolari.

„Sunt fericită că am închis meciul în două seturi. Era
obosită, dar Tsvetana era și mai obosită decât mine, pentru că a
jucat și în calificări și am speculat asta”,
Alexandra
Dulgheru.

Publicat: 21 05. 2010, 09:37
Actualizat: 21 05. 2010, 12:03