Dulgheru, în sferturi la Monzon
Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, cap de serie numărul
unu, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului
challenger de la Monzon (Spania), dotat cu premii în valoare totală
de 75.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com, citat de
MEDIAFAX.
Dulgheru a învins-o, în turul doi, cu scorul de 7-6 (8/6), 6-1 pe
Valerie Tetreault (Canada) și va juca în turul următor cu Anastasia
Yakimova (Belarus).
În proba de dublu de la Monzon, perechea Alexandra
Dulgheru/Tamarine Tanasugarn (România/Thailanda) a acces în
semifinale, după ce a trecut, scor 7-5, 6-2, de cuplul canadian
Stephanie Dubois/Valerie Tetreault. În semifinale, adversarele
Alexandre Dulgheru și Tamarinei Tanasugarn vor fi Arantxa
Parra-Santonja (Spania) și Anastasia Yakimova (Belarus).