Dulgheru s-a calificat în turul II la Seul
Alexandra Dulgheru, numărul 53 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Seul, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Dulgheru a trecut în runda inaugurală de sportiva olandeză Arantxa Rus (79 WTA), scor 2-6, 6-0, 7-5, după un meci care a durat două ore și zece minute.
În turul doi, Alexandra Dulgheru va juca în compania învingătoarei dintre principala favorită, italianca Francesca Schiavone și rusoaica Vera Dușevina.
Pentru calificarea în turul doi, Dulgheru și-a asigurat 30 de puncte WTA și un cec în valoare totală de 2.950 de dolari.
Tot la turneul de la Seul este angrenată și Irina-Camelia Begu, favorită numărul 7, care joacă în runda inaugurală cu Akgul Amanmuradova, din Uzbekistan.