Dulgheru și Halep, la cele mai bune clasări din carieră! Vezi topul WTA
Jucătoarea Alexandra Dulgheru a urcat două poziții în
clasamentul WTA, dat publicității luni, ajungând pe locul 28 (cu
2.005 puncte), cel mai bun din cariera ei, în aceeași situație
fiind și Simona Halep, care a ajuns de pe locul 111 pe 96 WTA (cu
685 puncte).
Dulgheru, care a evoluat, săptămâna trecută, în semifinalele
turneului WTA de la Budapesta (220 de mii de dolari premii), este
cel mai bine clasată jucătoare din România.
La rândul ei, Halep a jucat, de asemenea, în semifinale, la
Biarritz, un turneu ITF de 100.000 de dolari, performanță ce i-a
permis să pătrundă în premieră în Top 100 WTA.
La polul opus, Sorana Cîrstea își continuă „căderea” în ierarhia
jucătoarelor profesioniste, după ce a coborât de pe locul 69 pe 70,
cu 974 de puncte. Edina Gallovits, locul 95 (cu 688 de puncte),
Monica Niculescu, locul 114 (cu 594 de puncte) și Ioana Raluca
Olaru, locul 126 (529 de puncte), au înregistrat un trend similar
cu cel al Soranei Cîrstea, după ce au ocupat în precedentul
clasament pozițiile 83, 112, respectiv 119.
În Top 200 WTA a pătruns Liana Ungur, pe locul 196 (267 de puncte),
după o urcare de 7 poziții, aceasta fiind cea mai bună clasare a
sa.
La dublu, în Top 100 figurează patru jucătoare din România: Monica
Niculescu, locul 30, după o coborâre de două poziții, Sorana
Cîrstea, locul 71, în urcare 6 poziții, Edina Gallovits, locul 80
(minus 4 poziții) și Ioana Olaru, locul 91 (minus 5 poziții).
Primele zece jucătoare din ierarhia de simplu sunt
următoarele:
1. Serena Williams (SUA) 8.475 de puncte;
2. Jelena Jankovici (Serbia) 5.900;
3. Venus Williams (SUA) 5.606;
4. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.555;
5. Samanta Stosur (Australia) 4890;
6. Elena Dementieva (Rusia) 4.670;
7. Kim Clijsters (Belgia) 4.510;
8. Francesca Schiavone (Italia) 4.425;
9. Vera Zvonareva (Rusia) 3.965;
10. Li Na (China) 3.756.