Alexis Ohanian, soțul Serenei Williams, a ironizat-o pe Simona Halep după ce românca a primit o suspendare de patru ani pentru dopaj, iar bărbatul continuă seria postărilor controversate.
Partenerul de viață al Serenei Williams a repostat o fotografie cu el în lojă, în timp ce poartă un tricoul pe care scrie D.A.R.E. – Drug Abuse Resistance Education (n.red. – Programul de combatere a abuzului de droguri), ironizând-o astfel de Simona Halep.
După ce s-a luat de Simona Halep, Alexis Ohanian își șochează din nou urmăritorii, spunând că în cinci ani oamenii vor putea comunica cu delfinii. Ohanian a analizat recent posibilitățile nelimitate ale inteligenței artificiale (AI), iar cofondatorul Reddit și-a exprimat intenția de a finanța o companie care să dezvolte o astfel de tehnologie, astfel încât să nu o dezamăgească pe fiica sa, Olympia.
„Pariu nebun: cred că vom putea comunica cu delfinii datorită inteligenței artificiale în următorii 5 ani. I-am spus asta Olympiei Ohanian și acum va trebui să finanțez una dintre aceste companii pentru a mă asigura că nu o dezamăgesc”, a afirmat soțul Serenei, potrivit Sportskeeda.com.
Ohanian a mai spus că fiica lui în vârstă de cinci ani este fascinată de ideea de a vorbi cu delfinii. Ohanian a adăugat că delfinii comunică între ei și că dezvoltarea unei inteligențe artificiale pentru ca oamenii să comunice cu aceștia ar fi o mișcare de geniu. Antreprenorul a glumit, spunând că delfinii s-ar putea supăra pur și simplu pe oameni.
În momentul în care Alexis Ohanian a ironizat-o pe Simona Halep, rivala româncei din SUA, Serena Williams a comentat la postarea soțului e: „Clar nu ești demodat”, a scris deținătoarea a 23 de titluri de Grand Slam. Ohanian a purtat tricoul inscripționat cu D.A.R.E. la un meci pe care soția sa l-a disputat împotriva Mariei Sharapova, o altă jucătoare prinsă dopată.
De asemenea, Serena a scris mesajul „8 e un număr mai bun!”. Americanca are în prezent are șapte titluri la Wimbledon, ratând ocazia de a-l cuceri pe al optulea în anul 2019. Simona nu i-a lăsat nicio șansă Serenei, învingând-o cu 6-2, 6-2 în ultimul act.
Serena Williams și-a încheiat cariera cu 23 de trofee de Grand Slam în vitrină, cu unul mai puțin decât deținătoarea recordului, australianca Margaret Court, în timp ce Simona Halep are două titluri de Mare Șlem.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER