Nick Kyrgios rămâne subiectul numărul unu din tenis pe rețelele de socializare: după ce la Acapulco a avansat din optimi până la trofeu sub un cor de fluierături venite din partea tribunei, australianul s-a lăsat cucerit la Indian Wells de execuțiile unei puștoaice de viitor din tenisul feminin.
„Ar putea deveni deveni cel mai urât sportiv al lumii„, titra Golf Digest, ca o concluzie a săptămânii în care Nick Kyrgios a câștigat turneul de la Acapulco, învingând consecutiv doi jucători cu titluri de Mare Șlem în palmares, plus alți doi membri din Top 10. Autorul vorbește despre faptul că australianul stârnește ură de-a dreptul prin comportamentul de pe teren. Tertipurile și aroganțele lui Kyrgios din timpul turneului de la Acapulco „au eclipsat tot, chiar și într-o săptămână în care Roger Federer a câștigat titlul cu numărul 100 al carierei”, notează și The Ringer.
Pe scurt, Nick Kyrgios a ținut capul de afiș cu grozăvii care mai de care:
Proaspătul campion de la Acapulco a rămas în topul discuțiilor despre tenis pe rețelele de socializare după ce, marți, tragerea la sorți pentru turneul de la Indian Wells a stabilit un potențial tur trei de foc contra câștigătorului ultimelor trei turnee de Mare Șlem disputate – Novak Djokovic (n.r. – Kyrgios îl conduce 2-0 în meciurile directe pe actualul număr unu mondial).
Acum, numele lui Nick Kyrgios este tastat de zor după ce australianul a acceptat să lovească schimburi de mingi pentru scurt timp împreună cu Amanda Anisimova, jucătoarea care, la doar 16 ani, făcea ravagii la ediția 2018 a turneului de la Indian Wells. Americanca l-a depășit cu un forehand în lung de linie pe australianul în vârstă de 23 de ani și l-a făcut să exclame: „este incredibil de bună”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER