După o săptămână în România, Karolina Pliskova a spus care a fost cel mai greu lucru cu care s-a confruntat în țara noastră! Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta

Karolina Pliskova a cucerit duminică turneul WTA 250 Transylvania Open, după 6-4, 6-3 în finala cu Ana Bogdan, iar cehoaica s-a aflat într-o cursă contracronometru pentru a ajunge la următorul turneu, cel de la Doha (Qatar).

Fostul lider al clasamentului WTA a făcut o declarație surprinzătoare după ce a petrecut o săptămână în România! Pentru Karolina Pliskova, cel mai greu lucru în țara noastră nu a fost să câștige turneul de la Cluj-Napoca, ci să prindă avionul către Doha.

Plsikova nu a cedat nici măcar un set pe toată durata turneului, iar în finală a învins-o relativ lejer pe Ana Bogdan, ducând scorul întâlnirilor directe cu românca la 4-0.

După o săptămână petrecută în România, Karolina Pliskova a spus care a fost cel mai greu lucru cu care s-a confruntat în țara noastră: „Nu m-am putut bucura deloc de titlul câștigat”

Karolina Pliskova a plecat cu un avion privat din România, iar campioana din Cehia nu a avut nici măcar o zi liberă între cele două turnee. Cu toate acestea, Karolina a găsit resurse nebănuite și a câștigat primele două meciuri de la Doha: 2-6, 7-6(3), 6-4 cu Anna Kalinskaya (Rusia), respectiv 6-1, 5-7, 6-4 cu Anastasia Potapova (Rusia).

Întrebată despre turul de forță pe care l-a făcut în ultima săptămână și jumătate, Pliskova a dezvăluit care a fost cel mai greu lucru cu care s-a confruntat în România: A fost o nebunie! Nu m-am putut bucura deloc de titlul câștigat. A trebuit să iau un avion privat de la Cluj la Istanbul. Apoi a trebuit să alerg pentru a prinde zborul către Doha.

Acesta a fost cel mai greu lucru cu care m-am confruntat în săptămâna petrecută în România. Să fug după avion!  Dar am dormit puțin în avion, aproape trei ore, apoi am intrat direct pe teren la Doha”, a declarat Karolina Pliskova la Sky Sports. În optimile de finală ale turneului de la Doha, care face parte din seria WTA 1000, Karolina Pliskova se duelează cu compatrioata Linda Noskova.

Publicat: 14 02. 2024, 16:46
Actualizat: 16 02. 2024, 14:02