După umilința de la Indian Wells, Sorana Cîrstea se pregătește de întâlnirea cu Simona Halep! Cinci lucruri de știut despre turneul de la Miami
Turneul WTA 1000 de la Miami, programat în perioada 19-31 martie, suscită un mare interes din partea fanilor tenisului românesc, ținând cont că Simona Halep și-a anunțat revenirea pe teren la concursul din SUA.
Turneul de la Miami, dotat cu premii în valoare totală de 17,6 milioane de dolari, va fi cu atât mai spectaculos cu cât Simona Halep s-ar putea confrunta chiar cu rivala Sorana Cîrstea, într-un meci de vis!
Sorana Cîrstea, care vine după o umilință suferită în acest weekend la Indian Wells – a fost învinsă cu 6-0, 7-5 de Sloane Stephens în turul secund, va avea o mare sete de revanșă la Miami! Mai ales că „Sori” a ajuns în semifinalele ediției precedente, având multe puncte de apărat.
După umilința suferită la Indian Wells, Sorana Cîrstea se pregătește de întâlnirea cu Simona Halep! Cinci lucruri de știut despre turneul de la Miami
Primul lucru care trebuie știut înaintea turneului de la Miami este acela că România va avea trei reprezentante acceptate direct pe tabloul principal! Sorana Cîrstea (22 WTA) și Ana Bogdan (65 WTA) au intrat pe tablou în baza locurilor pe care le ocupă în clasament, în timp ce Simona Halep beneficiază de wild card. Fostul lider WTA a scăpat de suspendarea pentru dopaj și va disputa pe cimentul din SUA prima partidă oficială după o pauză de 17 luni.
Sorana Cîrstea și Simona Halep se pot întâlni cel mai devreme în manșa secundă, ținând cont că „Sori” va beneficia de tur liber la Miami, grație statutului de cap de serie. Ar fi al cincilea meci direct dintre cele mai bune jucătoare de tenis ale României, care și-au împărțit victoriile până acum (2-2). Ultimul duel dintre Cîrstea și Halep a fost câștigat de constănțeancă, tot în SUA: 6-1, 6-4 în optimi la Indian Wells 2022.
Cîrstea a ajuns în careul de ași al ediției de anul trecut la Miami Open, motiv pentru care turneul din SUA are o miză extrem de importantă pentru ea în cest an! Sorana, care după eșecul de la Indian Wells a coborât două poziții în ierarhia live a WTA, până pe 24, riscă să continue picajul dacă nu își va apăra cele 390 de puncte.
Pentru prima oară în istorie, turneul de la Miami va aduna la start 16 campioane de Grand Slam, după ce Simona Halep a primit wild card: Iga Swiatek, Aryna Sabalenka, Coco Gauff, Elena Rybakina, Marketa Vondrousova, Jelena Ostapenko, Barbora Krejcikova, Victoria Azarenka, Angelique Kerber, Naomi Osaka, Simona Halep, Venus Williams, Emma Răducanu, Caroline Wozniacki, Sofia Kenin și Sloane Stephens sunt campioanele de Grand Slam care și-au anunțat prezența la Miami.
Pe lângă cele 1.000 de puncte oferite în clasament, turneul de la Miami, desfășurat pe Hard Rock Stadium, are un fond de premiere impresionant! În 2024, premiile totale se ridică la valoarea de 17,6 milioane de dolari. Această cifră reprezintă o creștere cu 2,22% față de anul trecut. Totodată, campionii din probele de simplu feminin și masculin vor pleca acasă cu câte un cec de 1,1 milioane de dolari.