După un turneu strălucit, unul nereușit. Va contrazice Halep statistica? „A intrat într-o nouă lume a tenisului”
- Simona Halep (22 de ani) a ajuns săptămâna trecută (4-11 mai) în cea mai importantă finală a carierei, la Madrid, competiție din seria Premier Mandatory. Oponenta din ultimul act, Maria Șarapova (27 de ani), s-a aflat într-o formă de joc ideală, învingând-o pe constănțeancă, scor 1-6, 6-2, 6-3.
Curajul Simonei din primul set, în care a atacat decisiv fiecare minge, s-a stins, iar asta a costat-o titlul de campioană. Însă, aprecierile atrase de Halep, după cele șase meciuri disputate în capitala Spaniei, cele 650 de puncte și cecul de 342.600 de euro pe care l-a primit, sunt elemente care transformă Madrid WTA într-un turneu mai mult decât reușit pentru jucătoarea antrenată de belgianul Wim Fissette.
20 de centimetri e diferența de înălțime între Maria Șarapova (1,88 m) și Simona Halep (1,68 m)
Roma, al doilea turneu consecutiv cu o importanță aparte pentru Halep
Halep evoluează în această săptămână la Roma, competiție din categoria Premier 5, apropiată valoric cu cea de la Madrid, organizatorii punând la dispoziție premii în valoare totală de 2.120.000 de euro. O importanță aparte pentru ea este reprezentată și de faptul că are de apărat 350 de puncte, pe care le-a dobândit sezonul trecut prin prezența în semifinale, fază unde a pierdut la Serena Williams, 3-6, 0-6.
Fanii Simonei
„Simona poate ajunge în acest an și pe primul loc al clasamentului WTA”
Ruxandra Dragomir, fost nr.15 WTA, sfert-finalistă la Roland Garros (declarație acordată la sport.ro)
Anul trecut, Simona a câștigat titluri pe toate cele trei suprafețe: zgură, iarbă și hard
- Semifinală la Roma (mai 2013) – urmată de eliminare în primul tur la Roland Garros: 3-6, 6-2, 6-2 pentru Suarez Navarro
- Trofeu câștigat la Hertoghenbosch (Olanda, iunie 2013) – urmat de eliminare în turul secund la Wimbledon: 6-2, 1-6, 6-0 pentru Li Na
- Trofeu câștigat la Budapesta (Ungaria, iulie 2013) – urmat de eliminare în turul secund la Bastad (Suedia): 4-6, 7-5, 2-0 – retragere, pentru Flavia Pennetta
- Trofeu câștigat la Turneul Campioanelor de la Sofia (Bulgaria, noiembrie 2013) – urmat de eliminare în primul tur la Sydney (Australia): 6-1, 6-4 pentru Keys
- Sfert de finală la Australian Open (ianuarie 2014) – urmat de eliminare în primul tur la Paris (Franța): 7-6, 6-4 pentru Mladenovic
- Trofeu câștigat la Doha (Qatar, februarie 2014), urmat de eliminare în primul tur la Dubai: 6-1, 1-1 – retras, pentru Cornet
- Semifinală la Indian Wells (SUA, martie 2014), urmată de înfrângere în Fed Cup: 6-3, 7-6 pentru Ivanovic și eliminare în primul tur la Stuttgart: 7-5, 7-6 pentru Kuznetsova.
Firicel Tomai, Adrian Marcu și Andrei Mlendea sunt trei dintre tehnicienii care au pregătit-o în trecut pe Simona
Aceste fluctuații de formă au fost puse pe seama accidentărilor sau mentalului, dar Sever Dron, un specialist al fenomenului, i-a făcut cea mai bună caracterizare Simonei, într-un interviu pentru ProSport: „Eu cred că Simona a intrat într-o nouă lume a tenisului mondial feminin și că totul este nou pentru ea. Cu toții sperăm și poate o vedem deja mare, adică la nivelul celor care domină tenisul aproape întreg anul. Însă multe fete au trecut prin aceleași probleme: Kvitova, Azarenka, Errani, Lisicki sau Kerber”, crede fostul antrenor al Virginiei Ruzici și al lui Henri Leconte.
Sever Dron își
- Halep a ajuns la 3.328.575 de dolari câștigați din tenis, dintre care 1.288.930 de dolari în 2014.
- Indiferent de performanța pe care o va reuși la Roma, Simona va urca pe poziția a patra în ierarhia WTA, făcând schimb de locuri cu Victoria Azarenka. Bielorusa nu participă la turneul de la Foro Italico din cauza unei accidentări, fapt pentru care nu-și poate apăra punctele câștigate anul trecut prin prezența în finală.
- Adversara lui Halep din turul al doilea la Roma, MAdison Keys (SUA) se află pe locul 47 WTA și a câștigat singura întâlnire directă dintre cele două: 6-1, 6-4 la Sydney (2014).