E-n domul său, pe roșu. Dominic Thiem, primul semifinalist al tabloului masculin de la Roland Garros 2018. Austriacul își confirmă statutul de favorit pe zgură și ajunge în careul de ași pentru al treilea an consecutiv. Corespondență de la Paris

Dominic Thiem (24 ani, 8 ATP) își confirmă statutul deja câștigat, de principal Challenger pe zgură, impunându-se în minimum de seturi în fața jucătorului cotat în 2018, pe hârtie, cu șansa a doua la Cupa Muschetarilor, Alexander Zverev, scor 6-4, 6-2, 6-1, după o oră și 50 de minute,

Zverev a plătit prețul celor 11 ore și 56 de minute de joc adunate în cele patru partide anterioare, în special din cauza celor trei maratone de cinci seturi consecutive care l-au adus, în premieră, în ‘sferturile’ unui turneu de Mare Șlem. Matur, ordonat și calculându-și cu precizie opțiunile, Thiem a știut exact unde să apese accelerația în fața mai tânărului său adversar, vizibil limitat din punct de vedere al resurselor fizice.


Foto: Cezara Paraschiv

Dominic Thiem a convertit singura minge de break a manșei întâi, avută în game-ul al șaptelea, dominând schimburile lungi de mingi.

Zverev a mizat totul pe atac, încercând să închidă mai rapid punctele. A ieșit spectacol, chiar dacă posibilitățile de a acoperi terenul ale germanului au fost reduse, iar o parte dintre atacurile sale trebuie incluse în categoria – atacuri disperate. Spectacolul a venit dintr-un dialog intens cu scurte, curse spre fileu, voleuri, smash-uri și lovituri din săritură. Procentajul de reușită – net favorabil lui Thiem. Cu 20 de erori neforțate comise în doar 15 game-uri și rămas în urmă la 4-6, 1-4, Zverev a oprit partida, cerând îngrijiri medicale. Reușise doar 9 lovituri câștigătoare, față de cele 15 ale lui Thiem.


Foto: Cezara Paraschiv

Un bandaj zdravăn a apărut pe coapsa stângă a piciorului lui Alexander Zverev, iar lentoarea în deplasare a fost accentuată de o doză de resemnare pentru Zverev.


Foto: Cezara Paraschiv

Setul trei avea să decurgă de manieră similară: schimbări de tempo, dar mereu același om în avantaj – Dominic Thiem. Austriacul a încheiat partida cu 6 break-uri, exact jumătate puncte câștigate la retur, 25 de lovituri câștigătoare (19 Zverev) și mai puțin de jumătate din numărul greșelilor venite din jumătatea cealaltă de teren (20 la 42),

  • Dominic Thiem îl depășește astfel pe conaționalul său, Thomas Muster, în topul celor mai multe semifinale jucate la French Open.
  • 34 de victorii are acum Dominic Thiem în sezonul 2018. L-a egalat pe învinsul său, Alexander Zverev. Favoritul șase al turneului ajunge în semifinale cu doar două seturi pierdute: acolo – fie îl va înfrunta în premieră pe italianul Marco Cecchinato, fie – pentru a 8-a oară, pe sârbul Novak Djokovic (2-5, palmaresul direct).

 

Publicat: 05 06. 2018, 17:32
Actualizat: 05 06. 2018, 17:33