Visul americanilor este pe cale să se împlinească. Nadal a facut primul pas și s-a calificat în premieră în finala US Open. Nadal îl așteaptă pe Federer pentru încă o premieră: prima finală între cei doi pe cimentul de la Flushing Meadows
Rafael Nadal, numărul 1 mondial, s-a calificat, pentru prima oară în cariera sa, în finală la US Open, după ce a trecut în semifinale de rusul Mihail Iujnâi, favorit numărul 12, scor 6-2, 6-3, 6-4, informează AFP.
Spaniolul va juca duminică, în finală, cu învingătorul din meciul dintre elvețianul Roger Federer (numărul 2) și sârbul Novak Djokovici (numărul 3).
Nadal, în vârstă de 24 de ani, are opt titluri de Grand Slam în palmares, însă nu a jucat niciodată finala la Flushing Meadows, unde a fost eliminată în semifinale în ultimii doi ani. Nadal va juca a treia finală de Grand Slam consecutivă, după victoriile de la Roland Garros și Wimbledon.
Spaniolul devine al șaselea jucător din era Open (după 1969) care ajunge în finala celor patru turnee de Grand Slam (după Ivan Lendl, Stefan Edberg, Jim Courier, Andre Agassi și Federer) și al doilea cel mai tânăr care realizează această performanță (după Courier, care avea 22 de ani).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER