Eastbourne și-a încoronat regina. VIDEO | Karolina Pliskova s-a impus în turneul din Anglia: „Nu a fost ușor”
Karolina Pliskova, cap de serie numărul trei, este marea câștigătoare a turneului de la Eastbourne. Jucătoarea din Cehia în vârstă de 27 de ani s-a impus în finală în fața sportivei din Germania, Angelique Kerber (nr. 5 WTA, 31 de ani), în două seturi, scor 6-1, 6-4, după doar 71 de minute de joc.
Pentru Karolina Pliskova este al doilea turneu de la Eastbourne pe care îl câștigă, prima dată a fost în 2017, în timp ce tenismena germană este la al treilea eșec în ultimul act al acestei competiții. A mai pierdut în anii 2012 și 2014.
„Toată săptămâna am jucat aproape perfect„, a spus Pliskova la finalul meciului câștigat, care a mai adăugat:
„Dar nu toate meciurile au fost atât de ușoare precum o arată scorul, mai ales cel de azi„.
Pentru amândouă jucătoarele urmează acum turneul de Grand Slam de la Wimbledon. Pliskova se va întâlni cu jucătoarea din China, Zhu Lin, luni, pe 1 iulie, în timp ce Angelique Kerber va debuta în compania compatrioatei Tatjana Maria.
„Va fi un moment special să pășesc din nou pe terenul central. Mă simt bine, am jucat bine și sper să continui să am evoluțiile pe care le-am avut anul trecut„, a spus Kerber despre Wimbledon.