Ecua**Dor de elită

Prețurile biletelor au atras doar câteva sute de spectatori,
ieri, la Centrul Național de Tenis, la meciul de baraj România –
Ecuador pentru accederea în Grupa Mondială. Vulcanul de la Quito,
de acum șapte ani, nu s-a revărsat nici măcar pe alocuri la
București, dar tricolorii și-au făcut treaba chiar și în fața unor
tribune goale. Rezultatul după prima zi, cel ideal: 2-0.

Hănescu a fost primul care a intrat în scenă. În fața lui s-a
așezat jucătorul de pe 408 ATP, Ivan Endara. De încurajare, „Hăne”
i-a lăsat primul game al meciului, dar apoi a început să-l piseze
ca pe un usturoi. 12 puncte consecutive l-au făcut pe Victor să
pară un fel de Nadal în fața sud-americanului, alergat mai ceva ca
un iepure la o cursă de fond. „Scurta” a fost lovitura preferată a
românului, dar și motiv de oftat pentru Endara. Bătut zdravăn,
Endara s-a simțit mai bine după meci, supărarea fiindu-i luată de
fete, care l-au asaltat.

Curaj de
la tata-socru

La 1-0 și cu Ilie Balaci, celebrul socru, pe margine, Ilie Balaci,
Adrian Ungur a intrat timorat pe teren cu Giovanni Lapentti, în al
doilea joc al zilei. Iar acest lucru s-a văzut pe tabela de marcaj,
0-2 la seturi. „Asta a fost tactica stabilită cu Andrei. Să pierd
primele două seturi”, și-a explicat, în glumă, Adrian Ungur debutul
mai ezitant în fața lui Giovanni. Relaxarea ecuadorianului în setul
trei i-a permis românului să revină în meci. Tot mai sigur, Ungur a
început să simtă mai bine mingea, dar și să-și macine treptat
adversarul. Fizic, românul a stat perfect, publicul s-a autosesizat
din oficiu și i-a dat avânt, astfel că elementul senzațional și-a
făcut apariția.

Hănescu și Tecău pot
închide meciul

De la 0-1 și 0-40 în setul patru, Adrian și-a adus aminte ce i-a
transmis Ilie Balaci înainte de joc – „cu curaj” – și a întors
definitiv meciul. A intrat pentru prima dată într-un set cinci, la
fel, a depășit în premieră bariera de patru ore de tenis, iar la
final a dat lovitura. Prima victorie în Cupa Davis și o șansă mare
adusă României să încheie chiar de azi meciul cu Ecuador. Lapentti
a dat cu rachetele de pereții vestiarului, dar mai apoi s-a calmat,
glumind: „Cred că la noapte o să visez numai încurajările copiilor
– «România! România!» – și vuvuzela care a dat tonul”.

„Nu mă relaxez până nu avem trei puncte în
buzunar”
, Andrei Pavel, căpitan-nejucător

Publicat: 18 09. 2010, 08:24
Actualizat: 18 09. 2010, 10:15