Edina Gallovits-Hall s-a calificat în turul doi la Charlottesville

Jucătoarea de tenis Edina Gallovits-Hall, cap de serie numărul
unu, s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului ITF de la
Charlottesville (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 50.000
de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Gallovits-Hall a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de
7-5, 7-5, pe Melinda Czink (Ungaria) și va juca, în faza următoare
a competiției, cu Timea Babos (Ungaria), care a trecut, cu scorul
de 1-6, 7-5, 7-5, de Jessica Pegula (SUA), beneficiară a unui
wild-card.

În proba de dublu de la Charlottesville, perechea Edina
Gallovits-Hall/Laura Robson (România/Marea Britanie) a învins, în
primul tur, cu scorul de 6-3, 4-6, 10-4, cuplul brazilian Fernanda
Faria/Paula Cristina Goncalves și va juca, în sferturile de finală,
cu perechea canadiană Sharon Fichman/Marie-Eve Pelletier, cap de
serie numărul unu, care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-1, de cuplul
american Amanda Fink/Elizabeth Lumpkin.

Jucătoarea Mihaela Burzărnescu, cap de serie numărul 3, s-a
calificat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Zell am
Harmersbach (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 10.000
de dolari. Buzărnescu a beneficiat, în turul doi, de neprezentarea
sportivei Iulia Putințeva (Rusia) și va juca, în faza următoare, cu
Christina Șakoveț (Germania), care a trecut, cu scorul de 6-0, 6-1,
de Sandra Martinovici (Borsnia-Herțegovina), a doua favorită a
competiției.

Jucătoarea Liana-Gabriela Ungur a ratat calificarea în turul doi
al turneului ITF de la Chiasso (Elveția), dotat cu premii în
valoare totală de 25.000 de dolari. Ungur a fost învinsă, în runda
inaugurală, cu scorul de 4-6, 6-0, 7-5, de Patricia Mayr-Achleitner
(Austria), cap de serie numărul 2.

În proba de dublu de la Chiasso, perechea Diana
Enache/Liana-Gabriela Ungur a fost întrecută, în primul tur, cu
scorul de 7-6 (7/3), 6-1, de cuplul slovac Jana Cepalova/Michaela
Horcova.

Jucătoarea Laura-Ioana Andrei, cap de serie numărul 3, a ratat
calificarea în turul doi al turneului ITF din Antalya (Turcia),
dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Andrei a
fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 5-7, 6-3, 6-2, de
Sabina Baumgarten (Germania).

În proba de dublu din Antalya, perechea Laura-Ioana
Andrei/Ekaterine Gorgodze (România/Georgia), cap de serie numărul
4, a beneficiat, în sferturile de finală, de neprezentarea cuplului
finlandez Johanna Hyoty/Ella Leivo și va juca, în semifinale, cu
învingătoarele partidei dintre perechea Katerina
Piatakova/Ekaterina Sagitova (Ucraina/Kazahstan) și cuplul Ksenia
Milevskaia/Hulia Velieva (Belarus/Bulgaria), cap de serie numărul
2.

Publicat: 28 04. 2011, 12:57
Actualizat: 28 04. 2011, 12:59