Editorial CTP** Rafala Nadal

Editorial CTP** Rafala Nadal
  • Publicat:
  • Actualizat:

De când mă uit la el cum joacă tenis, nu l-am văzut niciodată rupând racheta de pământ. Sau discutând agresiv și insistent, minute în șir, cu arbitrul. Sau făcând mare caz, cu ochii dați peste cap, de o minge-ghinion, bandă sau milimetru de tușă.
Nici atunci când a pierdut la mustață, nici atunci când a lăsat adversarului doar 2-3 ghemuri, nu s-a dus spre fileu pentru strângerea de mână altfel decât cald și deschis. În afara terenului nu i-am auzit o singură declarație arogantă, agresivă sau batjocoritoare la adresa cuiva. Djokovici s-a luat în gură cu americanii la US Open, Murray l-a făcut cu ou și cu oțet pe fostul lui antrenor Brad Gilbert, enervat, Federer l-a numit pe Murray „un zid mișcător care nu face decât să arunce mingea înapoi“. El a fost întotdeauna de un bun-simț natural, de o politețe și un respect neclintite în relațiile cu ceilalți.

Și așa e și azi, când, după victoria în două seturi la Novak Djokovici în finala de la Foro Italico, Rafael Nadal este poate cel mai clar număr 1 mondial pe care l-a avut vreodată tenisul.
Gloria și banii nu i s-au urcat la cap. Doar jocul i s-a schimbat de-a lungul anilor. L-a învins acum fără drept de apel pe frumosul jucător care este Nole Djokovici, și la Monte Carlo, și la Roma. Dar cum este serviciul lui Nadal față de cel de acum 3-4 ani? Cu 25-30 la sută mai eficient. La fel reverul cu două mâini, pe care și l-a îmbunătățit constant. Slaisul de rever cu o mână și l-a inventat pur și simplu în acești ultimi ani. A crescut și în jocul de fileu. „Când îmi voi pierde dorința de a-mi îmbunătăți jocul, plec acasă, îmi iau barca și mă duc la pescuit“, așa vede Rafala Nadal posibilitatea retragerii.
 
L-am văzut rezistând accidentat, pe vânt puternic, pe o căldură sufocantă, pe suprafețe de joc care nu-i conveneau, în fața unui public rece sau chiar ostil, în fața unor mingi norocoase în serie ale adversarului sau a unor greșeli repetate de arbitraj, scuturând din cap ca un pur sânge și câștigând. Rafala Nadal. Psihic fenomenal, de robot sau de extraterestru spun toți specialiștii. Iată ce spune unchiul Nadal: „A muncit foarte mult încă de când era copil. S-a antrenat cu mingi proaste, pe terenuri rele, cu sărituri aiurea ale mingii, și a învățat. Când ceva merge rău, nu dă vina pe teren, pe modul în care a sărit mingea sau pe racordaj. Întotdeauna se învinovățește pe el dacă nu face bine ce face.
 
Din câte știu, Rafael Nadal n-a fost niciodată în România. Dacă ar veni, ar trebui expus publicului ca balena care sosea pe vremuri cu circul. Și chiar și atunci, eu, unul, aș exclama privindu-l: „Așa ceva nu există!“ Pentru că România este țara nevinovăției, a purității absolute. Cu toții, de la ultimul arbitru șpăgar până la parlamentari, miniștri, premier și președinte se declară nevinovați de tot ce se întâmplă. Vinovați sunt întotdeauna ceilalți, istoria, condițiile meteo, ceasul rău, pisica, indiferent de culoare. Ei nu, ei sunt victime. Nu merită pușcărie, ci înțelegere, compătimire. Dacă ar fi fost lăsați să facă, am fi trăit cu toți acum în cea mai bună dintre Româniile posibile.
 
România e, de asemenea, țara maeștrilor. Cum a apărut careva de câteva ori la televizor, s-a dat în stambă mai tare ca alții, a debitat niște prăpăstii cu glas hotărât, gata e maestru emerit. Știe totul, nu mai are ce să învețe de la nimeni, nu trebuie decât să-și conserve geniul pe sticlă. Să învețe proștii. Iar dacă cineva nu e chiar copleșit de valoarea maestrului, atunci el trebuie bălăcărit, înjurat, scuipat, făcut albie de porci, căci așa arăți că ești tare și câștigi meciul în România.
 
În sfârșit, dincolo de toate superlativele în care îl îmbracă presa, dincolo de toate poreclele lui de superman, merită amintit un cuvințel care se lipește de numele lui ca zgura umedă de talpa tenișilor: serios. Nadal este un om profund serios, pentru care fiecare minge este lucrarea unei vieți. Pentru noi, cuvântul acesta este rămășița unei limbi moarte.
 
Citește si alte editoriale ale lui Cristian Tudor Popescu pe www.gandul.info

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Logodnica i-a scos 15.000 € din buzunar lui Siyabonga Ngezana? ”N-ai ce să le faci”
Logodnica i-a scos 15.000 € din buzunar lui Siyabonga Ngezana? ”N-ai ce să le faci”
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
"A avut o adevărată explozie". El va fi titularul din poarta naţionalei lui Lucescu. Nu e Niţă, nu e nici…
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Regula de aur pentru creşterea confortului în viaţă. Circuitul banilor în familia Guda
Regula de aur pentru creşterea confortului în viaţă. Circuitul banilor în familia Guda
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
Fumatul este total interzis! Orașul în care nu ai voie să fumezi nicăieri
Fumatul este total interzis! Orașul în care nu ai voie să fumezi nicăieri
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
David Popovici,  nominalizat drept cel mai bun înotător al anului 2024! Cel mai mare rival al său l-a numit „Dumnezeu”
David Popovici, nominalizat drept cel mai bun înotător al anului 2024! Cel mai mare rival al său l-a numit „Dumnezeu”
×