Editorial CTP:** Zeul meschin
Dacă aseară, la Londra, Roger Federer ar fi fost încă o dată Campionul Campionilor, m-aș fi bucurat, dar nu din cale-afară.
A fost foarte aproape. I-au lipsit două mingi în fiecare set, după ce a condus cu 3-0 în primul și 5-3 în al doilea, ca să-l bată pe Djokovici. Dar cum?…
Maestro a jucat meschin, zgârcit, la ciuguleală pe greșeala adversarului. Incredibil că trebuie să scriu așa ceva despre Federică al meu, dar asta a fost.
S-a angajat în nenumărate țăcăneli de rever în cros cu un Djokovici care înflorește cu cât îi trimiți de mai multe ori mingea în același loc. În tot meciul, nu știu dacă Federer a dat de trei ori cu splendidul lui rever în lung de linie.
A încercat o singură scurtă, cu reverul, reușită perfect, dar una singură.
Nole are, în clipa de față, probabil cel mai bun retur din lume. Iute și elastic ca un crab alien țâșnit din burta unui om și deplasându-se cu viteză inumană pe culoarele stației spațiale, el agăța in extremis primul serviciu foarte bine plasat al lui Roger și arunca mingea, gogonată și moale, dar lungă, pe fundul terenului, unde Federer o aștepta ca să înceapă un schimb de cele mai multe ori câștigat de sârb.
De neînțeles de ce Federer nu-și urmărea primul serviciu la fileu, pentru că ar fi avut mult mai multe șanse să încheie punctul, eficient și spectaculos, cu voleul.
Dar cu adevărat „noaptea minții” mi s-a părut returul de backhand al lui Federer. Cu o încăpățânare maniacală, chiar și atunci când Djokovici îi servea mingea a doua scurt și slab, elvețianul tăia un slais cros lipsit aproape total de perspectivă, pentru că Djokovici profita de zborul prea lent și lung al mingii în aer ca să se așeze și să ia controlul punctului cu loviturile lui aspre de pe fundul terenului.