Editorial-eveniment CTP:** „Nunta de aur a românului Horia cu războinica Bethanie”

Neșansa vieții lui Horia Tecău e că mingea cu care joacă nu-i destul de mare. Dacă era fotbalist, vuiau cârciumile din România de numele lui. Cu două finale la Wimbledon în 2010 și 2011, alături de Robert Linstedt, semifinală tot cu suedezul și titlul la dublu mixt împreună cu Bethanie Mattek-Sands acum, la Openul Australiei, Tecău se înscrie printre marii dubliști ai lumii.

Cu ani în urmă, Horia făcea pereche cu Florin Mergea, un „pute de talent” cum apar mereu în tenisul românesc. Au câștigat Wimbledonul și au fost finaliștii Openului Australian la juniori, au obținut împreună o victorie de basm în Cupa Davis, în Ecuador, împotriva uriașilor frați Lapentti. Apoi, Mergea s-a stins, cum se întâmplă mereu în tenisul românesc. Serios și dornic de mare performanță, Horia și-a analizat lucid posibilitățile și a decis să renunțe la turneele de simplu, valorificându-și înălțimea și forța (1,93 m și 86 kg) în duelurile de serviciu-retur-voleu ale jocului de dublu.

La fel ca Pavel sau Hănescu, Tecău nu e un produs al „sistemului” sportiv din România. S-a antrenat intens în străinătate, începând cu celebra școală din Florida a lui Nick Bolettieri, a dus o viață exemplară de profesionist, bazată pe muncă și disciplină. Pentru că tenisul de pe la noi nu i-a mai oferit un partener valabil, l-a căutat în tenisul mondial. A obținut rezultate remarcabile alături de mexicanul Echagaray, americanul Monroe, neozeelandezul Daniell, înainte de a face un cuplu de vis cu bătrânul Linstedt și o „Nuntă de Aur” cu simpatica „indiancă” vopsită de război Bethanie.

În tenis, unu plus unu poate să facă mai puțin sau mai mult decât doi. Ca dublist, trebuie să ai o capacitate specială de a-l face pe celălalt să te simtă alături de el tot timpul. Orice urmă de reproș în atitudinea ta poate să-i rupă iremediabil încrederea în sine. Iar căldura încurajatoare și loviturile câștigătoare care vin de le tine când el e într-o „serie neagră” pot să salveze meciul. În toate formulele de dublu în care l-am văzut, Horia Tecău a fost sufletul echipei, pe lângă nivelul lui tehnic și tactic excepțional, el oferind partenerului și o adevărată „plasă de siguranță” psihică.

Pentru toți românii, Horia Tecău ar trebui să fie dovada vie și îndemnul că se poate câștiga împreună.