Editorial eveniment CTP: Stele paralele

Când l-a bătut Federer pe Nadal la Londra… Datarea vieții
bolnavilor de tenis se face de șapte ani încoace nu după iarnă,
vară, lună sau an, ci după calendarul rafarogerian. De șapte ani
încoace, spaniolul și helvetul au fost pe rând Soarele și Luna
rotindu-se deasupra capetelor noastre într-o cursă de urmărire ce
pare veșnică.

Aidoma Soarelui și Lunii, deși au jucat unul împotriva celuilalt de
22 de ori, Federer și Nadal nu s-au întâlnit cu adevărat niciodată.
Căci niciodată nu a existat în istoria tenisului o rivalitate la
vârf făcută din doi jucători atât de diferiți. În seara londoneză
s-au văzut strălucind, poate mai clar ca niciodată în acest final
de deceniu, cele două stele paralele.

În trăsăturile lui fundamentale, jocul lui Rafael Nadal a fost
construit împotriva adversarului. Scopul lui este să-i dea celui de
dincolo de fileu cât mai multe ocazii de a greși. De aceea, pentru
că majoritatea jucătorilor din circuit sunt dreptaci, unchiul Toni
l-a obligat pe Rafael să facă forehand cu stânga, deși e și el
dreptaci. De aceea, media de înălțime față de fileu a mingilor
trimise de el e mai mare decât a oricărui alt jucător. Ele coboară
apoi cât mai aproape de linia de fund pe traiectorii cocoșate,
cotite, curbate pe toate cele trei axe ale spațiului. După ce
lovește suprafața de joc cu un efect sălbatic, datorat prizei
închise tigaie și perierii cu continuare în rotație uneori mai mult
decât dublă deasupra capului, mingea lui Nadal îi sare adversarului
ca un șarpe la piept sau la gât. Bicepșii lui, unici și ei în
tenis, au fost lucrați ca să facă mica sferă galbenă să se învârtă
cu viteza cosmică de 5.000 rot/min. Rezultatul este dificultatea
continuă în care e pus orice adversar al lui Nadal, silit să nu
joace ce știe mai bine.

De partea cealaltă, Roger Federer joacă întotdeauna împotriva unuia
și aceluiași adversar: mingea.

Atunci când reușește să o supună întru totul, adversarul nu mai are
ce să joace, căci nu mai ajunge la obiect. De la primul până la
ultimul punct, Federer a lovit decisiv, tăios, a atacat primul,
silind mingea să facă ce voia el, fără să-i pese de scor sau de
adversar, fără să facă vreodată pas înapoi. Mingile rectilinii
expediate de el păreau niște trasoare în noapte, intersectate
într-o rețea care l-a paralizat până la urmă pe Nadal. Reverul cu o
mână al lui Roger a fost duminică seara bătaia de aripă a șoimului
paradisului. Să ne bucurăm, căci în scurtă vreme va fi o specie
dispărută în tenis.
Nadal este acum, indiscutabil, nr. 1 mondial. Cu 14-8 scorul
întâlnirilor directe, Nadal nu mai poate pierde meciul său peste
timp cu Federer. Cu 9 turnee de Grand Slam câștigate la 24 de ani,
el are șanse să depășească recordul de 16 al lui Federer.

Ce nu va reuși însă vreodată să egaleze, nici el, nici altcineva,
este colecția de tablouri pictate pe aer de Federer cu trupul său,
cu racheta și cu mingea, care pot fi așezate în orice mare galerie
a lumii lângă zborurile sculptate de Brâncuși sau obiectele
imposibile desenate de Escher.

P.S.: Tuturor celor care și-au exprimat nedumerirea în legătură cu
absența subsemnatului de la comentariul televizat pe toată durata
turneului campionilor le răspund pe această cale că nu am renunțat
și nici nu m-am supărat. Nu pot să particip la comentarii decât
dacă sunt invitat de postul de televiziune. De astă dată, Sport.ro
nu a considerat nimerit să-mi facă vreo invitație.

Finala turneului campionilor (Londra):
Roger Federer (elv): 6 3 6
Rafael Nadal (spa): 3 6 1