Ion Țiriac are motive de satisfacție! Nepoții miliardarului care a scris istorie alături de Ilie Năstase au crescut mari și sunt aproape cât tatăl lor.
Alexandru Țiriac a postat o fotografie elocventă pe Instagram, în care apare alături de fratele său și de Ion Ion Țiriac.
„Societatea s-a schimbat: te duci la un restaurant, ai un copil de un an și un jumătate într-un scaun şi i-a dat mămica o tabletă, derulează cu degetul deja și nu mai plânge. Și el rămâne cu tableta până are 14-15 ani, o să fie erou la fizică, la matematică, la nu știu ce, dar se împiedică când merge pe stradă, iar treaba asta nu o vede nimeni, pe mine mă stupefiază”, a spus Ion Țiriac, potrivit Antena 3.
Nepoții lui Ion Țiriac sunt aproape cât tatăl lor, Ion Ion Țiriac. Mama celor doi băieți aflați în această perioadă în Dubai este Ileana Lazariuc.
Ion Ion Țiriac și Ileana Lazariuc s-au căsătorit pe 22 aprilie 2009. După ce a devenit mamă, Ileana Lazariuc a apărut din ce în ce mai rar în lumina reflectoarelor. Cei doi au divorțat în 2017.
„Ne-am văzut, ne-am întâlnit, ne-am plăcut, a fost o evoluţie firească a unui cuplu! Nu am grăbit lucrurile, ne-am îndrăgostit. Poate că este un dezavantaj pentru el faptul că lumea îl percepe altfel, din cauza numelui! Dar el este un băiat absolut normal, fără fiţe, este un bărbat foarte iubitor şi romantic şi suntem şi cei mai buni prieteni! Vorbesc absolut orice cu el! Noi ne-am format aşa, o lume de-a noastră, cu un cerc de prieteni şi suntem noi, doar noi”, spunea Ileana Lazariuc despre fostul ei soț.
România în ziua de astăzi e foarte, foarte complicată! Pentru că legile le avem, dar aplicarea legilor este o problemă extraordinar de mare. Eu sunt într-o perioadă în care vreau să fac ceva, am făcut fundația mea, care am donat marea majoritate a aseturilor pe care le aveam, iar fundația asta e făcută să facă lucruri bune. Făcând lucruri bune în țara asta te lovești de ziduri birocratice care sunt atât de complicate, încât mai bine te lipsești” – Ion Țiriac
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER