‘El Clasico’ în New York! Finala US Open, a 37-a confruntare dintre Djokovic și Nadal

Djokovic (26 ani) și Nadal (27 ani) își vor disputa la miezul nopții în România titlul din acest an la US Open. Este a 37-a confruntare dintre cei doi, dar și a treia finală în Grand Slam-ul Americii

Nadal l-a egalat pe Pete Sampras la numărul de finale de Grand Slam, 18 la număr,Djokovic rezistă în fruntea ierarhiei ATP

Ultimul turneu de Grand Slam al anului se încheie la noapte cu o nouă înfruntare a „titanilor” Novak Djokovic și Rafael Nadal, cei mai buni doi jucători ai ultimelor patru sezoane. Sârbul nu a avut tocmai o semifinală liniștită cu Stanislas Wawrinka, reușind să facă pasul spre ultimul act după o confruntare care a durat patru ore și nouă minute, scor 2-6, 7-6, 3-6, 6-3, 6-4. De partea cealaltă, Rafael Nadal a făcut „instrucție” și cu Richard Gasquet, 6-4, 7-6, 6-2, așa cum, de altfel, a procedat cu toți adversarii până în finală. Însumând însă timpul petrecut de cei doi jucători pe teren la US Open, „Nole” a stat mai puțin cu patru minute decât Rafa, care a acumulat 12 ore și 59 de minute.

Nadal are 2-1 în 2013

Înaintea confruntării cu numărul 37 (n.r. – Nadal conduce cu 21-15), atât Nole, cât și Rafa au rezolvat câteva probleme importante. Prin succesul din semifinale, Djokovic și-a salvat poziția de lider în ATP, cel puțin pentru moment, indiferent de cum se va termina partida de la noapte. Nadal și-a păstrat invincibilatea pe hard în acest an, ajungând la 21 de victorii consecutive. Totodată, ibericul l-a egalat pe Pete Sampras la numărul de prezențe în finalele de Grand Slam – 18. Rafa a urcat pe locul 3 all-time în această ierarhie, după Roger Federer – 24 de finale (17 câștigate) – și Ivan Lendl – 19 finale (8 câștigate).

Djokovic și Nadal se află pentru a treia oară față în față într-o finală la US Open. Spaniolul a câștigat-o pe cea din 2010, iar sârbul s-a revanșat un an mai târziu, fiecare impunându-se în patru seturi. În acest an, primii doi tenismeni ai lumii s-au întâlnit de trei ori, Nadal având 2-1. Un singur meci a avut însă loc într-o finală, la Monte Carlo, iar atunci s-a impus Nole. La ora 24:00 în România, cei doi vor da „reset” la tot ce înseamnă statistică, fiind hotărâți să nu rateze ocazia unui nou titlu de Grand Slam câștigat.

12 trofee de Grand Slam a cucerit Nadal până acum. La US Open a câștigat doar în 2010

6 titluri de Grand Slam are în palmares Djokovic. La US Open s-a impus în 2011

 

Publicat: 09 09. 2013, 03:00
Actualizat: 09 09. 2013, 03:00