El e cel mai sincer tenismen: „Joc doar pentru bani. Nu mă interesează să ajung numărul 1 mondial”
Nick Kyrgios nu este un tip rebel doar pe terenul de tenis, australianul surprinzând și atunci când dialoghează cu presa. Ocupantul locului 13 ATP a acordat un interviu pentru „The Strait Times” și a oferit un răspuns neașteptat atunci când a fost întrebat de ce joacă tenis.
Considerat un talent nevalorificat din cauza temperamentului vulcanic, Nick face o declarație frapantă pentru fanii săi: „Joc tenis doar pentru bani, cred că toți avem nevoie de bani, nu? Îmi plac banii, îmi place modul de viață pe care îl am. Chiar sunt un om norocos pentru că am ajuns să practic un sport care îți oferă recompense financiare atât de mari”.
Mai mult, Kyrgios spune că nu este interesat de atingerea locului 1 în clasamentul ATP: „Să fiu sincer, nu prea mă interesează să ajung numărul 1 mondial. Nu e ceva la care visez. Acum sunt pe locul 13, iar dacă voi pica pe 20, nu prea m-ar deranja. E doar tenis. Sunt o mulțime de oameni care îmi spun zilnic ce să fac, cum ar trebui să mă comport, dar nu îmi pasă de ei”.
Australianul în vârstă de 21 de ani a demonstrat de mai multe ori că nu este pasionat de tenis, tratând cu lipsă de respect adversarii, oficialii sau chiar fanii. Kyrgios a fost sancționat pentru asta, iar în prezent ispășește o suspendare pe care a primit-o după ce a avut un comportament nesportiv și a jignit un spectator la turneul Masters de la Shanghai (China).