Elena Bogdan s-a calificat în semifinalele de dublu, la Acapulco

Perechea Elena Bogdan/Nicole Melichar (România/SUA) s-a calificat în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Acapulco, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, beneficiind în sferturile de finală de abandonul cuplului Lauren Davies/Monica Puig (SUA/Puerto Rico).

Davies și Puig au abandonat în primul set, după 13 minute de joc, când scorul era 2-1 pentru Bogdan și Melichar. Lauren Davies a suferit o accidentare în partea stângă a abdomenului.

În runda următoare, Elena Bogdan și Nicole Melichar vor juca împotriva principalelor favorite, sportivele cehe Andrea Hlavackova și Lucie Hradecka.

Elena Bogdan a participat la Acapulco și pe tabloul de simplu, fiind eliminată în turul doi.

Mediafax

Publicat: 27 02. 2015, 09:31
Actualizat: 27 02. 2015, 09:32